Calvarul s-a încheiat : Primăria Brașov a reziliat contractul cu firma care...

Calvarul s-a încheiat : Primăria Brașov a reziliat contractul cu firma care administra parcările din municipiu

1 264

Moment istoric și mult așteptat de șoferii care erau exasperați : joi, 6 mai, în ședință de îndată, Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărâre pentru rezilierea Contractului pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare și exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al Municipiului Brașov nr. 279/04.09.2020, încheiat cu S.C P&P S.R.L., pentru concesionarea, pentru o perioadă de 10 ani, a 10.200 de locuri publice de parcare din municipiul Brașov.

La baza acestei propuneri de reziliere stă o încălcare a mai multor prevederi contractuale de către concesionar, respectiv de către P&P SRL.

,,S-au împlinit șase luni de când contractul de concesionare a intrat în vigoare și în perioada aceasta angajații Primăriei Brașov împreună cu Poliția Locală au desfășurat mai multe controale și mai multe acțiuni de verificare a conformității prestării serviciilor. Din păcate, am identificat un număr de cel puțin opt capitole importante care constituie motive de reziliere directă a acestui contract, printre ele fiind felul în care s-au făcut campaniile de informare, partea de relaționare cu clienții și felul în care se răspunde solicitărilor sau reclamațiilor primite din partea clienților, dar și probleme care țin de implementarea acestui sistem de informare a populației. Toate sunt prinse în articolele 9 și 10 ale contractului și constituie motive de reziliere. Este primul pas spre a oferi un serviciu de calitate brașovenilor, serviciul urmând ca după cele trei zile necesare predării și primirii aparatelor să fie operat de către Primăria Municipiului Brașov”, a declarat primarul Allen Coliban.

Într-o primă fază, reprezentanții Municipalității au identificat 19 obligații pe care concesionarul nu și le-a îndeplinit conform contractului de concesiune.

În urma solicitării reprezentanților primăriei, P&P SRL a făcut dovada îndeplinirii a doar 11 dintre acest obligații, astfel că, în conformitate cu prevederile contractuale, acest contract se poate rezilia unilateral.

,,În abordarea acestui contract, pentru că am ajuns la șase luni de la semnarea lui, primul pas a fost să notificăm concesionarul, să-i dăm posibilitatea să facă dovada îndeplinirii obligațiilor din caietul de sarcini pe care și le-a asumat prin oferta tehnică, preluată ulterior în contractul de delegare. În data de 13 aprilie am notificat concesionarul, i-am pus în vedere să facă dovada îndeplinirii a 19 obligații. Dintre acestea, pentru 11 concesionarul a făcut dovada îndeplinirii, însă pentru 8 dintre ele nu a prezentat dovezi concludente, suficiente, astfel încât să se poată ajunge la concluzia că și-ar fi îndeplinit și aceste obligații. În paralel, cu ajutorul Poliției Locale, în perioada 28 ianuarie – 14 aprilie 2021, au fost desfășurate acțiuni de control finalizate prin încheierea unor note de constatare , iar reprezentanții poliției locale au constatat aceleași lucruri pe care le-am constatat și noi analizând documentele depuse de P&P”, a explicat avocatul Municipalității, Georgiana Trandafir.

Prevederile contractuale pe care concesionarul nu le-a îndeplinit sunt cel puțin următoarele: obligația privind realizarea unei campanii de informare; obligația privind punerea la dispoziție a unui punct de relații cu publicul și a unei linii telefonice disponibile 24/24; obligația privind condițiile pe care tichetele de parcare trebuie să le îndeplinească; obligația asumată în oferta tehnică depuse de Concesionar (pct. 2.3) referitoare la interfețele aplicației disponibile prin telefonul mobil pentru limbile germană, franceză și italiană, pentru care oferta Concesionarului a fost punctată suplimentar; obligația din Contractul de Delegare de a instala în fiecare parcare de panouri informative care să conțină tarifele de taxare, orarul de funcționare, instrucțiuni privind metoda de încasare a taxei; obligația Concesionarului de a menține locurile de parcare în condiții salubre și de a asigura deszăpezirea acestora; obligația de a deține suficienți salariați, astfel încât să fie acoperită întreaga suprafață concesionată și obligația de a instala panouri „P cu plată”.

În urma adoptării acestei hotărâri, Primăria Brașov va rezilia contractul de concesionare a parcărilor publice, urmând ca în termen de 3 zile, P&P să predea Primăriei Brașov toate locurile de parcare. După finalizarea acestei etape, Municipalitatea va prelua administrarea celor peste 10.000 de locuri și va demara procedurile legale pentru aplicarea condițiilor stabilite de Consiliul Local încă din luna noiembrie, cele mai importante fiind ca plata parcărilor să se facă de luni până sâmbătă, între orele 8.00-20.00, iar noțiunea de riveran să fie clarificată.

D.D.

COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Gelulache Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.