Calea retrocedarii Castelului ar putea include si o giratie mica
Timida ca o fatuca spalatica aflata la prima intalnire, o initiata apartinand municipalitatii brasovene ar putea produce un deznodamant echitabil in scandalul legat de Castelul Bran. Dupa cum sustine el insusi, primarul Brasovului a intrat in posesia copiilor unor documente care ar putea rasturna radical situatia pretentiilor si regimul proprietatii controversatei fortarete. Se pare ca o firma de avocatura va analiza minutios actele prin care, in 1923, comunitatea brasoveana dona Castelul Bran familiei Regale, in semn de pretuire pentru marinimia si sacrificiul Reginei la capataiul soldatilor romani, raniti in bataliile primei conflagratii mondiale.
Initiativa este, deocamdata, firava, si nu este fondata pe acte originale, a caror cautare a inceput deja prin arhive si prin alte locatii susceptibile de a gazdui acest soi de documente. Munca uriasa de cautare sta sub semnul presiunii intervalului de o luna, care a inceput sa se scurga de la adoptarea de catre Parlament, saptamana trecuta, a raportului subcomisiei insarcinate cu cercetarea conditiilor in care a fost retrocedat Castelului.
30 de zile, nu mai mult, este ragazul in care Guvernul Romaniei si Curtea Constitutionala trebuie sa se pronunte definitiv asupra consistentei raportului. Eventual printr-o decizie transanta de anulare a retrocedarii bunului patrimonial catre vlastarul vlaguit al Casei Regale de Romania, Dominic de Habsburg, respectiv exproprierea acestuia din urma. Chiar cu riscul declansarii procesului cu care habsburgul ameninta Romania, la o Curte de Arbitraj de la Washington, in valoare de 150 de milioane de euro.
Nu stiu – si nu stie nimeni – care au fost demersurile Ministerului Cultei si Cultelor pentru a lamuri situatia patrimoniala a Castelului Bran la vremea retrocedarii sale catre principele Dominic. Oficialii romani nu s-au sinchisit atunci sa cantareasca competent toate detaliile acestui caz juridic, poate incalcit, dar cu siguranta suficient de interesant incat sa merite implicarea serioasa a partii romane, inainte de a instraina un bun considerat inalienabil, aflat in proprietatea confuza a statului roman.
Apatia ministerului, care a facut figura de ageamiu la vremea retrocedarii, a fost contrabalansata ceva mai tarziu de interesul disproportionat aratat Castelului de catre presedintele Consiliului Judetean, Aristotel Cancescu, ale carui masinatiuni erau sa coste bugetul judetului un mizilic de 60 de milioane de euro, cu montajul financiar gata livrat de catre vanzator. ?
Daca apetitul patrimonial al Cancescului nu s-a stins inca, starostele CJ scotand pe banda rulanta la vanzare spatii pe care nu le are in proprietate, era timpul ca si municipalitatii sa i se starneasca nervul timid al proprietatii si sa incerce recuperarea castelului.
O ambitie lejer desantata, care ar da insa foarte bine la naturelul simtitor al comunitatii brasovene. Chiar daca aceasta din urma este la fel de imprecisa si vaga precum cea care, in 1923, facea cadou Reginei Castelul Bran.
Recuperarea castelului, pe orice cai s-ar savarsi ea, ar fi insa un cadou nesperat facut obstei brasovene. Care, daca s-ar vedea din nou proprietara bijuteriei arhitectonice de la Bran, ar inghiti fara noduri si sensul giratoriu ce se pregateste in fata portii castelului si eventualele tobogane si hinte care-ar umple parculetul din jurul pavilionului de vara din curtea Castelului.
Vifor Rotar
