Cadou de sărbători – eliminarea restricţiilor pe DN73 între Râşnov şi Bran!

Cadou de sărbători – eliminarea restricţiilor pe DN73 între Râşnov şi Bran!

0 47

După imensele probleme de trafic, cu consecințe extrem de negative pentru turism, pentru prima dată de la pornirea lucrărilor de modernizare a drumului naţional DN73, sărbătorile de iarnă vor veni fără restricţii de circulaţie pe segmental Râşnov – Bran.
Deși mai este de lucru Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a anunţat că pe segmental Bran – Râşnov al DN73 s-au finalizat lucrările de extindere, până la stratul de bază de asfalt. Practic pentru anul viitor mai sunt de executate lucrări de asfaltarea cu cele două straturi de uzură.

Restanțele au fost recuperate în ultima jumatate de an
Vă reamintim ca Proiectul de modernizare a DN73 prevede reamenajarea a 103 kilometri de drum, aflat în judeţele Braşov şi Argeş. Lucrările au început în 2014 în Argeş, iar în Braşov, în 2017 (36,5 kilometri).
După probleme imense produse de căștăgătorul licitației care din 2017 până în luna august a acestui an reuşise să finalizeze doar 35% din lucrări, a fost necesară intervenția fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, care cerut rezilierea contractului de execuţie.
In urma unor angajamente ferme s-a revenit asupra deciziei, iar constructorul a început să se mobilizeze mult mai bine. „Practic, dacă de la începutul anului trecut până în luna august se făcute doar 35% din lucrările pe porţiunea Bran – Râşnov, din august până ieri se făcute 65%. Putem vorbi de o mobilizare de zece ori mai mare a constructorului. Este adevărat, a intervenit şi o schimbare de management la firma lider de asociere dar şi o abordare diferită din partea DRDP, care se ocupă de consultanţă în acest proiect şi care a vut zilnic pe teren, oameni care să verifice stadiul lucrărilor“, a declarat Horia Stancu, directorul DRDP Braşov.
Principalele lucrări de pe acest tronson din DN73
* amenajarea unui sens giratoriu nou (finalizat în proporţie de 80%), la intersecţia cu DN73A (Pârâu Rece – Predeal – Râşnov),
* un giratoriu provizoriu, la intersecţia DN73 – DN73A – DN1E (Zărneşti) şi * alt sens giratoriu provizoriu, în zona Ina Schaeffler,
* un pod nou pe DN73.

Pentru anul anul viitor, la primăvară, pe acest tronson mai sunt prevăzute cateva lucrări printre care turnarea celor două straturi finale, de uzură. La aceastea se adaugă modernizarea tronsoanelor din DN73 aflate pe raza localităţilor Moieciu şi Fundata. Aici lucrările au fost suspendate datorită faptului că în zonă se fac alte alte lucrări edilitare, intervenţii, pentru modernizarea reţelelor de apă şi canalizare locale. Lucrările pe DN73 trebuie să fie complet finalizate până la sfârşitul lui 2021

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.