Braşovul va relua tradiţia organizării ,,Memorialului Ladislau Rohonyi”, la scrimă

Braşovul va relua tradiţia organizării ,,Memorialului Ladislau Rohonyi”, la scrimă

0 570

Dispărut de mult timp de la Braşov şi apoi chiar uitat, ,,Memorialul Ladislau Rohonyi”la scrimă, va fi readus în atenţie! Este vestea bună, pe care ne-a furmizat-o directorul executiv al clubului Corona Braşov, Liviu Dragomir, cel care activează de ani buni în scrima de la poalele Tâmpei : ,,Este primul turneu de amploare, pe care vreau să-l readuc la Braşov, pentru că a fost un concurs internaţional de mare valoare, foarte cunoscut. Mulţi foşti sportivi, acum antrenori, au participat de-a lungul anilor la acest concurs şi, cu siguranţă, în momentul în care vom organiza din nou Memorialul la Braşov, îşi vor aduce aminte şi vor dori să participe cu elevii lor. Îmi doresc să fie din nou un concurs de anvergură, iar finalele să le desfăşurăm pe scena teatrului, pentru că scrima este şi o artă

Ladislau Rohonyi a fost un mare scrimer român, care a deschis seria participărilor de excepţie ale României la Jocurile Olimpice, prin evoluţia foarte bună la ediţia de la Roma, din 1960. După ce s-a retras, a devenit antrenor de scrimă, pregătindu-i, printre alții, pe Ioan Pop, Vilmoş Szabo sau Vlad Şerban, antrenorul Rekăi Szabo. A plecat dintre noi în 1983, fiind considerat un adevărat mentor al scrimei braşovene. În memoria acestuia, CS Tractorul a organizat mulţi ani o competiţie majoră, care a fost mutată ulterior la Bucureşti şi apoi, abandonată.

În afara ,,Memorialului Ladislau Rohonyi”, oficialul de la Corona ia în calcul şi organizarea în viitorul apropiat la Braşov a unei etape de Cupă Mondială la scrimă, pentru că ,,aici există infrastructura necesară desfăşurării unui asemenea eveniment”.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.