Brasovul, printre destinatiile preferate de americani

Brasovul, printre destinatiile preferate de americani

0 142

Obiectivele turistice din Transilvania se afla in topul destinatiilor de vacanta europene recomandate turistilor americani de renumitul site USA Today. Pe fondul cresterii generalizate a preturilor si a devalorizarii semnificative a dolarului, USA Today si-a propus realizarea unui top al celor mai frumoase destinatii turistice europene accesibile americanului de rand. Contrar perceptiei romanilor ca tara noastra a devenit scumpa pentru turisti, din analiza americanilor rezulta ca cel putin Transilvania isi primeste vizitatorii la preturi rezonabile. In viziunea americanilor, atractiile regiunii variaza de la peisajele naturale salbatice, la probabil ultimele zone rurale de pe continent cu un mod de viata cvasi medieval si cu traditii stravechi si la orase impregnate de cultura si civilizatia sud-estului european.
Astfel, Brasov, Sighisoara si Sibiu sunt printre destinatiile preferate ale americanilor, fiindca sunt ieftine si pline de istorie, potrivit jurnalistilor de la USA Today. Pe langa Sofia, Berlin si Moravia (Cehia), americanii sunt sfatuiti sa mearga in Transilvania, „o zona fascinanta, care nu face o gaura prea mare in buget”.
Brasov si Sighisoara sunt principalele atractii din Transilvania, pentru ca aici s-a nascut povestea contelui Dracula, foarte populara printre americani. Sibiul, capitala europeana a culturii in 2007, este si el pe lista „orase care merita vazute”.
Pe de alta parte, insa, tara noastra nu are parte numai de laude. Exista si parti rele: „Calatoria prin Romania necesita multa rabdare si spirit de aventura, pentru ca foarte putini vorbesc engleza, iar sistemul turistic este la pamant”, mai scriu jurnalistii americani.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.