Brasovul in perspectiva

Brasovul in perspectiva

0 91

Dupa cum ne-a declarat doamna Marilena Manolache, arhitectul-sef al Brasovului, in urmatorii ani orasul va suferi importante acumulari valorice in ce priveste aspectul sau.


Doamna architect-sef se ocupa de avizarea PUD, PUZ si PUG, ultimul urmand sa sufere importante actualizari. Se are in vedere mai ales zona de nord si extinderea intravilanului spre localitatile limitrofe.


In ceea ce priveste planul de stramutare a industriei din oras, inca din anul 2.000 s-a inceput acest lucru. Intreprinderile care isi vor continua activitatea de profil avuta pana acuma vor fi mutate in localitatile din jurul Brasovului sau in locuri izolate, in locul lor urmand sa ia fiinta poluri urbane complete – vezi fosta Tractorul – sau se vor construi imobile cu spatii pentru birouri si spatii de locuit.Se va tinde spre o „civilizare” a aspectului blocurilor, atat a celor noi, cat si a celor deja existente si care nu vor fi intr-un viitor apropiat demolate.


In privinta cladirilor din zona istorica, se cauta solutii pentru renovarea lor sau chiar restaurarea, caci multe sunt monumente istorice, iar cei ce locuiesc acuma in ele nu au mijloacele materiale necesare unor asemenea lucrari.


Demn de remarcat este si faptul ca, in Brasov vor aparea si niste pui de zgarie-nori, cladiri cu pana la 30 de etaje, cum ar fi in zona Prefa (str.Carpatilor), dar si in alte zone, in functie de configuratia solului. Acestea vor servi si drept locuinte, dar si pentru birouri. In context, zona PUG se va extinde, la iesirea din oras spre Bucuresti, cam pana pe la „Cotul Donului”, fiind deasemenea reactualizate zonele Tractorul 7 si PUZ? Caramidariei.


Nici spatiile verzi nu vor fi uitate, deoarece, pana in 2013, in brasov fiecare locuitor va trebui sa aiba 26 mp spatiu verde.


Se are in vedere si reabilitarea Garii-calatori, urmand sa se construiasca un pasaj subteran in continuarea bul.Victoriei.


Strict pentru locuinte colective se are in vedere construirea de blocuri P+10 si P+20.


Nu vor fi uitate nici zonele de agrement, bazele sportive pentru performanta, dar si pentru amatori, si locatii pentru lacasurile de cultura.


Dupa cate se poate observa, preocupare pentru viitorul Brasovului exista. Urmeaza ca toate cele de mai sus sa fie puse si in practica, spre binele si mandria Brasovului.


?


Dan Bota ???

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.