Brașovul băgat de utorități în scenariul roșu! Ce restricțiile au instituit autoritățile?

Brașovul băgat de utorități în scenariul roșu!
Ce restricțiile au instituit autoritățile?

0 217

Așa cum era de așteptat după evolția cifrelor municipiul Brașov intră în scenariul roșu după ce rata/cifra infectărilor cu coronavirus a depășit pragul de trei la o mie de locuitori.
Începând de miercuri, cursurile școlare se vor face doar online, iar restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile se vor închide. Măsuri similare vor fi luate și în Bistrița, tot începând de miercuri.
Potrivit Prefecturii Brașov, în municipiul Brașov și în comuna Hărman a fost depășită rata cumulată de 3/1000 de locuitori, astfel că Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis marți mai multe măsuri pentru o perioadă de 14 zile, începând de miercuri:

  • Se suspendă activităţile didactice care presupun prezenţa „faţă în faţă” în unităţile de învăţământ preuniversitar (scenariul roșu);
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, barurilor în interiorul clădirilor este interzisă;
  • Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
  • În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la alin. 2 și alin.3 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  • Se suspendă activitatea cu publicul a cluburilor și discotecilor.
  • Activitățile cu publicul ale cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.
  • Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
  • Se suspendă activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare) târguri și oboare.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.