Brasovul ar putea avea un frate in Bulgaria

Brasovul ar putea avea un frate in Bulgaria

0 250

Orasul nostru este infratit cu cateva orase importante din lume. Este vorba de Tampere – Finlanda, Gyor – Ungaria, Rishon Le Zion – Israel, Gent – Belgia, Leeds – Marea Britanie, Nurnberg – Germania, Minsk – Belarus si Musashino – Japonia.
Acestei liste impresionante de “fratiori” i s-ar putea adauga inca un nume. Burgas este un oras din Bulgaria, iar, intr-un viitor nu prea indepartat, el ar putea deveni oras infratit cu Brasov.
Concret, zilele trecute a venit la Brasov o delegatie a orasului bulgaresc Burgas. Condusa de primarul Dimiter Nikolev, delegatia bulgara a anuntat ca scopul acestei vizite a fost initierea unei colaborari intre Brasov si Burgas pe mai multe domenii de activitate. Pasul definitiv al acestei colaborari se doreste a fi infratirea dintre cele doua orase. Primarul Nikolev a initiat aceasta propunere de colaborare pe baza similitudinilor dintre cele doua orase, Brasovul avand aproximativ aceeasi suprafata si numar de locuitori ca si Burgasul. O alta apropiere dintre cele doua orase ar fi ca se pot completa in mai multe domenii, cele mai importante fiind turismul, schimburile comerciale si dezvoltarea industriala, mai ales, ca orasul Burgas este si un important port la Marea Neagra.
La eveniment, discutiile s-au axat, in principal, pe posibilitatile de colaborare dintre cele doua localitati, dar si pe experientele fiecarui oras in domeniul accesarii de fonduri europene, parteneriatelor public-private, impozitelor si taxelor locale. „Fiind vorba de doua orase similare din multe puncte de vedere, dar totusi diferite, unul la malul marii, iar celalalt la munte, oportunitatile de colaborare sunt multiple. Urmeaza sa identificam in perioada urmatoare diverse domenii de colaborare, care s duca la dezvoltarea economica a celor doua comunitati”, a declarat primarul George Scripcaru, in presa brasoveana.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.