Brașovenii Andrei și Dan Gîrtofan, pe podium la Raliul Bucovinei 2022

Brașovenii Andrei și Dan Gîrtofan, pe podium la Raliul Bucovinei 2022

0 271

Weekend foarte bun pentru piloții brașoveni Andrei Gîrtofan și Dan Gîrtofan la Raliul Bucovinei. Cei doi componenți ai ProRally Team Brașov, secondați de Doru Vraja, respectiv Andrei Toderaș, au terminat etapa a 4-a a CNRB 2022 pe locurile 2, respectiv 3 la general.

Pentru Andrei Gîrtofan a fost al patrulea podium din tot atâtea etape în 2022, lucru ce îl aduce în postura de mare favorit la titlul de campion național pe asfalt (mai este doar o etapă de parcurs, Raliul Clujului). „Prima zi a fost una ok, deși nu au mers toate cum mi-aș fi dorit. Începând de la shakedown, unde nu am reușit să-mi intru în ritm după pauza de trei săptămâni de la ultima cursă. De obicei, la shakedown îmi regăsesc acel «mojo», care mă face să intru în atmosfera de raliu. Astfel că, am început cu emoții cursa. Proba de vineri mi s-a părut mai mult una de coastă, decât una de raliu, în care am încercat să punctăm cât mai mult ca și timp, dar și ca ritm de competiție. Am avut ceva probleme cu alegerea anvelopelor, mai ales pentru că vremea a fost schimbătoare, dar mă bucur că am reușit și eu și Doru să avem un ritm cât de cât ok, iar la finalul zilei să bifăm și o victorie pe superspecială. Ziua a doua a fost mai bună, deși, din nou, anvelopele ne-au dat ceva de furcă. Am ales să adoptăm un ritm rapid, care să ne țină în plasa lui Sebi Barbu. Pe penultima specială, pentru că distanța era deja prea mare pentru a-l ajunge pe Sebi, am hotărât să menajăm anvelopele pentru Power Stage și să încercăm să câștigăm acea probă pentru a acumula puncte în plus în clasament. Am mers tare pe Power Stage, dar am pierdut locul 1 pe probă pentru doar 1 secundă, ceea ce a fost un pic frustrant. Mă bucur însă că am terminat încă o dată pe podium, că am avut un «duel» foarte frumos cu tata, că l-am văzut din nou pe probe, la volanul Fabiei sale de concurs”, a declarat Andrei Gîrtofan

Tânărul pilot brașovean a mai adăugat: „Este foarte fain acest sentiment pe care-l avem acum eu și Doru, acela de a fi la un pas de titlul național la asfalt. Dar nu l-am obținut încă. Sigur, ne este suficientă o clasare în primele 5 locuri la ultima etapă de asfalt, cea de la Cluj din octombrie, pentru a ieși campioni, însă vom merge să obținem maximum de acolo. Până atunci, avem trei runde de macadam, unde vom avea mult de muncit pentru a face rezultate importante”.

Giri, direct în istorie cu podiumul 100

Dacă pentru Andrei, evoluția de la Bucovina îl aduce aproape de un tilul important, pentru Dan Gîrtofan, etapa din nordul țării i-a adus o bornă foarte frumoasă în carieră, unică în motorsportul de la noi: podiumul cu numărul 100. „Un weekend bun pentru mine, pentru Andrei, dar și pentru cele două echipaje ProRally Team Brașov. O primă zi bună, deși proba Pojorâta este una potrivită mai mult pentru coastă. Pentru mine a fost un avantaj pentru că am avut timp să-i arăt tânărului meu copilot, Andrei Toderaș, câteva secrete legate de dictare și de notițe de traseu. Target-ul la acest raliu pentru mine a fost acesta, de a forma o echipă cu Andrei Toderaș și de «a-l crește» cum se spune. Pot spune că s-a descurcat foarte bine, are talent. Nu am luat în calcul prima zi că am mai fost și învinși pe probe de alți concurenți. Ziua a doua a fost mai bună, una în care ne-am propus să rămânem în plasa celor din față și să terminâm cât mai sus. Soarta ne-a ajutat să terminăm pe locul 3, iar eu să obțin al 100-lea podium din carieră. Sigur, ar fi fost frumos să fie o victorie, dar mă bucur mult pentru această reușită importantă. Legat de faptul că Andrei a terminat în fața mea, așa și trebuie de acum încolo. La cum îl știu și la ce poate, trebuie să fie tot timpul înaintea mea. Și probabil așa va fi când vom participa amândoi la un raliu”.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.