Brașoveanul Ionuț Caracudă, „asalt” pentru aur la Campionatul Mondial de Culturism

Brașoveanul Ionuț Caracudă, „asalt” pentru aur la Campionatul Mondial de Culturism

0 203

Sportivul brașovean Ionuț Caracudă va participa, săptămâna viitoare, la ediția 2021 a Campionatului Mondial de Culturism și Fitness, ce va avea loc în Spania, în localitatea Santa Suzanna. Ionuț (55 ani) merge la „mondiale” cu gândul la primul loc, după ce anul trecut a terminat pe locul 3.

Mondialele de anul acesta se anunță poate cele mai dificile din ultimii ani. Și spun asta pentru că am trecut la o altă categorie de vârstă, +55 ani, unde competiția este foarte puternică. Am în grupa mea de vârstă foști campioni, mondiali și europeni, oameni care au fost cineva în tinerețe și își doresc să demonstreze că încă mai au un cuvânt de spus în acest sport. Dar și eu am șansa mea. Una foarte bună de a ocupa primul loc. Este un vis al meu, acela de a deveni campion mondial. Am muncit mult și m-am antrenat foarte mult pentru mondialele de săptămâna viitoare și pot să spun că sunt într-o formă foate bună. După ce am ratat titlul european la doar 1 punct, acum sunt si mai determinat să ies campion mondial”, a declarat Ionuț Caracudă.
Ionuț va participa la categoria Masters +55 ani/75 kg. Este deja la a patra prezență la cea mai importantă competiție de culturism și fitness, în precedentele reușind să se claseze pe locurile 10, 8 și 3, ultimul rezultat fiind înregistrat anul trecut. Brașoveanul este vicecampion european, titlu obținut în acest an.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.