Brașoveanul Darius Coman s-a calificat în finala probei de 200m bras, la Campionatul Mondial de Natație
Darius Coman s-a calificat în finala probei de 200m bras la Campionatul Mondial de Natație pentru Juniori, cu un nou record național la 100m bras.
Performanță de excepție pentru sportivul Coronei Brașov! Darius Coman s-a calificat în finala probei de 200 m bras la Campionatul Mondial de Natație pentru Juniori, competiție care are loc la Otopeni. Finala este programată în această seară și promite să fie una extrem de spectaculoasă.
Pe lângă calificarea în finala de 200m bras, Darius a reușit un rezultat istoric în proba de 100m bras, unde a stabilit un nou record național la categoriile de vârstă 18 ani și 19+ ani. În aceeași probă, sportivul a evoluat în semifinală și a fost prima rezervă pentru finala competiției, confirmând forma excelentă în care se află.
Campionatul Mondial de Natație pentru Juniori poate fi urmărit live pe site-ul World Aquatics, aducând în prim-plan cei mai buni sportivi ai lumii la această categorie de vârstă.
Corona Brașov este reprezentată la competiția de la Otopeni de doi sportivi: Darius Coman și Danis Volontir, ambii pregătiți de antrenorul Gabriel Cojocaru.
D.D.




