Brasov: Hidra de la Universul Familiei are doua capete

Brasov: Hidra de la Universul Familiei are doua capete

0 472

Administratorul Nicolae Nedelcu a acumulat la CAR-ul Universul Familiei circa 37 de miliarde de lei vechi, inainte de a se face nevazut. Nimeni nu mai stie nimic de el de mai bine de o luna, iar membrii familiei pretind ca n-au nici o veste de la disparut. Peste 500 de brasoveni au cotizat la noul CARITAS al Brasovului; cel mai mare depozit personal constituit de unul din deponenti este de 6 miliarde de lei. Furiosi ca au fost trasi pe sfoara, deponentii au pus in cutia postala a lui Nedelcu bilete de amenintari si lumanari blestemate.
La inceputul acestei luni, administratorul Nicolae Nedelcu a depus la Sectia Comerciala-Falimente a Judecatoriei Brasov Dosarul cu numarul 1037/ 62/ 2009 prin care solicita declansarea starii de insolventa si instituirea unui administrator judiciar. Acesta este Centu SPRL; rprezentantul entitatii se numeste Aurel Centu, care este sceptic in privinta sanselor ca Universul Familiei sa scape de faliment.
Ca prima masura, administratorul i-a cheamat pe deponentii la Universul Familiei sa se inscrie la masa credala. Pagubitii s-au intalnit deja pentru a forma o asociatie cu statut juridic. Cu aceasta ocazie au aflat ca exista doua entitati juridice cu acelasi nume: Asociatia CAR Universul Familiei SA si Societatea Universul Familiei SA. Cele doua impart aceleasi sediu, acelasi administrator, ba chiar si o parte din actionari. Deponentii banuiesc ca banii au fost plimbati dintr-o firma in cealalta, dar ilegalitatea principala savarsita de Nedelcu ramane totusi afacerile imobiliare pe care Nedelcu le-a derulat cu banii deponentilor.
In luna noiembrie, la doua luni dupa ce CAR-ul isi incetase activitatea, Nedelcu a retras peste 1 miliard de lei vechi in nume personal, din conturile CAR-ului. Mai apoi, rudele si prietenii apropiati au inceput sa-si retraga masiv depozitele. Ultimii care si-au salvat banii la timp au fost reclamantii de la Protectia Consumatorului.
Cat despre disparitia subita a lui Nedelcu, deponentii nu cred o iota si suspecteaza ca familia il acopera, mai ales ca fiul si fiica directorului fugitiv administreaza doua structuri financiare asemanatoare cu a tatalui. Plini de furie, pagubitii i-au lasat lui Nedelcu bilete de amenintare in posta, ba chiar i-au facut si blesteme.
In urmatoarele 8 luni, lichidatorul va evalua bunurile CAR-ului si apoi le va scoate la vanzare. Aurel Centu nu stie cand vor reusi deponentii sa intre in posesia macar a unei parti din bani. Este insa foarte posibil ca unii dintre ei sa astepte chiar si 5 ani pana cand isi vor vedea banii.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.