Bradul – un Axis-Mundi al romanilor (I)

In spiritualitatea traditionala romaneasca, bradul este elementul vegetal ce guverneaza intreaga viata a taranului.

Bradul de nastere, de nunta sau de inmormantare, bradul dat de pomana sau bradul „arbitru divin”, bradul de „spovada” sau bradul cosmic, ce face legatura intre Pamant si cer, sunt doar cateva dintre ipostazele care ii atesta sacralitatea.

Bradul apare si in legende, basme, povesti, balade, colinde, proverbe, strigaturi, fiind un adevarat laitmotiv vegetal al fondului mitologic stravechi al romanilor.

„– Doamne, cand vom avea noi putere mare in lume? intrebara odata dracii pe Dumnezau.

– La vremea de apoi, raspunse Dumnezau.

– Apoi, cand o sa fie lumea de apoi? intrebara mai departe dracii.

– Cand o cadea frunza bradului! Dracii, auzind raspunsul acesta, se pusera si ingaurira trunchiul bradului cu sfredele si batura cuie de corn, ca doar se va usca mai iute.

Dar bradul, ca un sfant, sta tot verde, pana cand va porunci Dumnezau sa vie vremea de apoi. Atunci frunza bradului va cadea si acesta va fi un semn.” (Simion Florea Marian – „Botanica poporana romana”)

Bradul de nastere este bradul viu, ales din padure si daruit simbolic pruncului, este bradul la care moasa il inchina, punandu-l sub semnul ocrotitor al arborului sacru.

„Rogu-ma Brad tie/

Sa-l primesti pe Ion/

Fat sa-ti fie/ Fat iubit/

Rupt din tine/

Si cat traiesti/

Sa-l ocrotesti.”

In vechime, bradului de nastere parintii ii aduceau ofrande la fiecare aniversare a copilului, apoi, cand acesta crestea, il ingrijea singur, intre cei doi creandu-se o legatura puternica si tainica. In satul romanesc mai exista si obiceiul de a sadi un brad la nasterea pruncului, alter-ego al acestuia pe tot parcursul vietii, care in anumite contexte ceremoniale il putea chiar inlocui. Totodata, se credea ca atunci cand se naste un copil, rasare un brad pe culmile muntilor.