Boom – un nou fugar de top din Ucraina
Mai multe surse vorbesc despre „dispariția de la datorie” lui Rustem Umerov, fostul ministru al apărării din Ucraina și actualul Secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare.
Umerov a plecat din Ucraina în Turcia, chipurile pentru a participa la un schimb de prizonieri cu Rusia.
Și, așa cum era de așteptat, nu s-a mai întors de-acolo.
Problema este că în Turcia nu a fost programat niciun schimb de prizonieri, conform oficialilor ruși, ceea ce înseamnă că Umerov și-a cam luat tălpășița din Ucraina.
Individul acesta a fost tratat în mai multe rânduri de subsemnatul, în special prin prisma faptului că întreaga sa familie locuiește în SUA într-un lux orbitor.
Nu mai puțin de opt proprietăți ultra-luxoase, în locații selecte, sunt înregistrate pe numele membrilor familiei sale. Așadar, Umerov e posibil să se refugieze în maica Americă, al cărei cetățean este, cu banii pe care i-a obținut din hoții și corupție. Și, probabil, nimeni din SUA nu va avea nimic împotrivă.
E interesantă și halta sa… turcească.
După cum am spus în trecut, aici e un hub important prin care trec banii corupției ucrainene.
Probabil omul și-a luat tainul și zbârrrr spre SUA.
Curat murdar, monșer!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: ddwall.blogspot.com




