Bombe pe camp

Bombe pe camp

0 126

Un excavatorist, pe numele sau Vasile Roata, lucra pe un camp intre Codlea si Halchiu, se pare ca la niste operatiuni de drenare a unui canal. Sunt lucrari curente care se fac tarziu in toamna, dupa strangerea recoltei. La un moment dat, dupa ce trecuse de mai multe ori cu utilajul peste acelasi loc, a observat ca tot agata ceva cu lama utilajului, care opunea rezistenta. S-a dat jos si si, vazand despre ce este vorba, a inceput sa-i intre temeinic morcovul in fund si sa-i bataie oase si oscioare. Nu era vorba de altceva decat de niste bombe.
Omul a sunat imediat la 112, anuntand descoperirea.
La fata locului au aparut echipaje ale Politiei si ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, care au descoperit sapte bombe de 50 de kilograme si una de 100 de kilograme.
Aceste bombe zac pe campul acela din perioada celui de al Doilea Razboi Mondial, cand in preajma Codlei se afla un poligon aviatic, unde pilotii invatau lansarea bombelor la tinta.
Specialistii au constatat ca este foarte primejdioasa transportarea acestor bombe in poligonul special amenajat pentru detonarea unor asemenea relicve de razboi, astfel ca s-a hotarat detonarea lor pe loc, a declarat plt.maj. Gheorghe Tatulescu.
Pentru acest lucru si pentru a nu primejdui pe cineva, se va opri circulatia in zona, iar detonarea bombelor se va face pe loc, asa ca nu va speriati de vreo bubuitura mai temeinica.
In ce il priveste pe excavatoristul Roata Vasile, se poate spune ca ieri a fost ziua sa norocoasa, mai norocoasa decat daca ar fi castigat la 6 din 49, pentru ca si-a castigat viata.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.