Bilant la Penitenciarul Codlea

Bilant la Penitenciarul Codlea

0 242

Miercuri, Penitenciarul Codlea si-a prezentat bilantul pe 2006. Concluzia nu este magulitoare pentru angajatii Penitenciarului, intrucat s-a descoperit ca multe obiecte care sunt interzise sa ajunga la detinuti prin intermediul pachetelor primite de acasa, si-au atins totusi tinta.


In urma unor controale, s-au gasit 19 telefoane mobile in pachetele trimise detinutilor din Penitenciar, iar 36 de astfel de aparate au fost descoperite in camerele de detentie. De asemenea, in pachetele detinutilor s-a mai descoperit, pe parcursul anului 2006, un acumulator pentru telefoane mobile, opt incarcatoare, sase cartele SIM, un aparat foto, sapte litri de alcool disimulat in pet-uri de Cola, 4.772 de lei, 2.135 de euro, 20 de dolari, 130 de lire sterline, 12 franci elvetieni si 15.000 de forinti.


Bilantul atrage atentia si asupra unor probleme cu care se confrunta Penitenciarul in Regim de Maxima Siguranta Codlea. De exemplu, supraaglomerarea, personalul insuficient pentru supravegherea sectiilor de detentie si desfasurarea altor activitati, ca de exemplu cele care presupun insotirea detinutilor.


Tot anul trecut au fost aplicate detinutilor 122 de sanctiuni disciplinare, iar alte 1.714 de persoane private de libertate au fost recompensate pentru buna purtare.


?


La sfarsitul anului trecut, in Penitenciarul Codlea erau 980 de detinuti, cu varste cuprinse intre 14 si 60 de ani, din care 110 arestati preventiv, 58 condamnati in prima instanta si 812 condamnati definitiv. Dintre acestia, sase erau minori si 312 femei. Din numarul total de detinuti, 213 au fost condamnati pentru infractiuni contra persoanei, 694 – pentru infractiuni contra patrimoniului, patru – pentru infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public, doi – pentru infractiuni de fals, 45 – pentru infractiuni la legi speciale, iar trei – pentru infractiuni de coruptie.


?


Pentru anul 2007, conducerea penitenciarului isi propune sa realizeze o serie de investitii precum reparatia capitala a pavilionului de detentie, a carei valoare se ridica la 3.000.000 de lei, modernizarea bucatariei pentru detinuti, mansardarea pavilionului administrativ, modernizarea centralei termice, construirea a doua noi curti de plimbare a detinutilor, precum si instalarea unui sistem de supraveghere video la ferma zootehnica. ?




COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.