Bihor: Targul palincarilor romani si ungari !

Bihor: Targul palincarilor romani si ungari !

0 363

Producatori de palinca din Bihor, dar si din Bekes, Ungaria, participa in perioada 3-5 octombrie la cea de-a X-a editie a Targului Palincarilor, organizat in cadrul Festivalului Toamna Oradeana.
Palincari din mai multe sate si-au expus pe tarabe licorile parfumate “tari ca focul”, sub cate o pancarta pe care era scris, mai mult sau mai putin artistic, produsul si locul din care provine: “Tuica de Tulca”, „Palinca de Rosia”. Insirate in flacoane de plastic de diferite dimensiuni, unele cu cate o eticheta, altele nu, dar pe stergare albe minunat tesute, taranii isi imbiau cumparatorii cu cateva sortimente de tuica. Cea mai des oferita era desigur cea facuta din prune, traditionala pentru zona Bihorului, dar au fost si cativa producatori care pe langa prune au distilat tuica si din mere si pere, deosebit de aromate.
Comerciantii s-au declarat destul de multumiti dupa prima zi a targului, inaugurat vineri dupa-amiaza. Pretul unui litru de tuica era ori 25 ori 30 de lei, in functie de palincar. Gospodarii isi imbiau musteriii oferind spre degustare cate un paharut cu licoarea margelata. Nu foarte multi cumparatori au trecut, insa, sambata prin parc. De vina a fost, poate, ploaia marunta de dupa-masa sau, probabil, apetitul scazut pentru tarii al oradenilor. Cu toate acestea, pe sub corturi si arborii stufosi, atmosfera de buna dispozitie a prins a-i incalzi pe vizitatori si pe cei curiosi. Gratarele cu mititei, carnaciori si cotlete sfaraiau, halbele de bere se infoiau in gulere, copiii se invarteau prin fata tarabelor cu dulciuri rasucite si zahar ars sau pe langa oalele mari in care fierbea malaiul dulce. Asta in timp ce, la mesele oranduite in imediata apropiere, se comandau si serveau tot felul de preparate gatite pe loc.
Un singur stand, de fapt o rulota moderna, cu vitrina, bine luminata, a atras in mod special atentia. Fabrica “Palinca din Bekes” (Bekesi Palinka Zrt.) s-a prezentat cu 24 de produse din cele peste 40 ale societatii comerciale. ‘Fara arome sintetice, fara zahar, 100% fructe “- reclama, sufletul comertului”! Frumos ambalate in sticle de variate marimi si forme, burdihanoase cele pentru palinca maturata pe fructe in interior, rotunde plate pentru cele maturate in butoaie de lemn sau suple si feminine pentru cele premium sau palinca cu miere. Doar sticlele pentru sortimentul cu miere, un lichior, cu grade mai putine, erau de culoare inchisa, toate celelalte fiind transparente.

Ungurii au adus palinci “pentru pomana porcului” din: prune rosii, prune bistrite, caise, mere Rubinett, pere Wiliams, cirese, soc, dude, piersici, gutui, capsuni, castane, coarne, coacaze, agrise. De asemenea, au oferit palinca de prune din Bekes (Bekesi Szilvapalinka), declarata ‘Hungaricum’ de licenta mondiala. Trei pliante de prezentare, din care unul in limba romana, au completat si pus in valoare oferta vecinilor. Pentru comparatie, o butelie de jumatate de litru costa 65 de lei, in timp ce o sticla de un litru, 90 de lei.
Un barbat impunator, imbracat cu suman si palarie de paie in cap, statea de vorba intr-un grup de sateni. Am aflat ca era vicepresedintele Asociatiei producatorilor de palinca din Bihor, Flore Vlad. Om cu stare si cu carte, in care oamenii aveau incredere. De aceea s-au si inscris multi in asociatie. Vreo 50 pana in prezent. Dar mai sunt, ne-a declarat el. Ca oamenii isi dau seama ca impreuna, devenind personalitate juridica, vor avea drepturi mai mari si vor putea actiona mai strans, mai uniti, ca o forta.
“Taranii sunt multumiti de masura luata de parlament in sensul modificarii codului fiscal, astfel incat tuica produsa in gospodaria individuala pentru consum propriu sa fie scutita de accize. Intrebarea lor este insa de cand se aplica aceasta modificare a codului fiscal? Dupa cate stim noi, dupa Anul Nou. Nu stim inca precis daca va fi o precizare dupa publicarea in Monitorul Oficial, dar oricum chiar daca masura este pentru anul viitor oamenii sunt multumiti”, a precizat, pentru AGERPRES, Flore Vlad.
El mai spune ca, anul acesta, oamenii si-au fiert prunele cu strangere de inima, multi si-au neglijat recolta, in ideea ca nu vor avea bani sa plateasca acciza. Producatorii ar dori sa fie sprijiniti cativa ani, sa nu plateasca atatea impozite si taxe, pentru ca lor, avand venituri putine, nu li se da nimic: unii nu au apa, canalizare sau drum asfaltat, dar li se cer tot felul de impozite.
“Oamenii de la tara spun ca ar fi important pentru ei sa-i lase cativa ani, sa se modernizeze un pic si viata lor, si pe urma sa li se ceara, dar trebuie sa aiba o oarecare motivatie pentru care sa plateasca”, a spus Vlad.
Grijile au inceput sa se risipeasca spre seara, cand de pe scena amenajata in aer liber, dar acoperita, au inceput sa se reverse melodiile populare si ritmurile de joc atat de dragi ale folclorului bihorean.
Daca vineri seara pe scena in aer liber si-au dat concursul membrii Ansamblului folcloric “Crisana”, grupul vocal “Lioara”, duminica sunt asteptati grupul folcloric “Feciorii Bihorului”, Ansamblul folcloric din Balnaca si Ansamblul profesionist “Nuntasii Bihorului”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.