Bete de Jour – anticampanie electorala (IV)

Bete de Jour – anticampanie electorala (IV)

0 73

Am inceput campania electorala din 1996 cu o pomana. Semn bun? Semn rau?
Copil fiind, ma fascinau tigancusele care veneau vara cu cosulete de zmeura in cartier. Pe una am intrebat-o o data de unde vine si mi-a raspuns ca din Tarlungeni. Nu auzisem. Stiam doar de Cristian unde locuia nasa mea, de Sanpetru, de Harman si de Rotbav unde locuia o colega de-a mamei. M-am laudat la copiii din cartier ca am cunoscut o persoana din Tarlungeni (si cate persoane nu cunosc acum din Tarlungeni! Ce intorsatura!) Dar si scoala s-a mdovedit deficitara, oare de ce nu am invatat niciodata, nici macar in liceu, localitatile judetului? Exceptand marile platforme industriale, nu stiam nimic.
Abia in campania electorala din 1996 am avut ocazia sa aflu cate localitati are judetul Brasov. Si tot atunci am luat contact cu lumea satelor brasovene. In calitatea mea de candidat de umplutura (o sa va povestesc si cum de pe locul neeligibil dar onorabil 4 pe lista de candidati la Camera Deputatilor am fost convinsa rapid si am consimtit cu sufletul impacat sa ma mut mai la coada, pe un loc si mai neeligibil), am strabatut judetul. O experienta care mi-a deschis ochii.
Dar sa va povestesc ce faceam pe teren. Capii listei dadeau mana cu oamenii si se intretineau, se salutau cu Primarii, cu vicii si secreterii, eu ma foiam timida pe la spatele lor, cu un zambet stingher inghetat pe buze si luptandu-ma sa n-o iau la fuga de jena. Ce naiba cautam eu acolo? Ah, da, candidam! In lipsa de altceva mai bun cascam ochii mari, priveam, ascultam si imi lipeam de suflet si de constiinta imagini de care nu ma voi putea desparti vreodata.
Cei mari tineau discursuri, eu incercam sa par inteligenta, ascultam si cand imi aduceam aminte ca sunt in coada unei liste pe care oamenii aceia trebuiau s-o voteze, zambeam tamp sau, daca ma baga careva in seama, pledam cu ravna pro PSD. Pledam bine, dar spaima de-a nu fi la inaltimea partidului pe care il divinizam ma facea sa mor de rusine dupa fiecare interventie de-a mea. Ma perpeleam nopti intregi, nemultumita ca nu am revolutionat politica romaneasca si lumea satelor. Dar ma perpeleam nu pentru a castiga bunavointa celor mari, ci datorita neputintei de a-i ajuta pe cei mici.
Tocmai fiindca nu cuantificam oamenii ca pe niste procente, ci ii vedeam asa cum erau, majoritatea sarmani, cu sufletul deschis, dornici sa sprijine PSD, convinsi fiind ca stanga e salvarea, tocmai de aceea vedeam mai bine decat altii.
Nu prea avusesem ocazia sa merg la tara, sa vad cum se traieste acolo. Aveam o imagine idilica despre fantani, case cu gradini pline de flori, gospodarii prospere si oameni ce duc o viata tihnita. Ce am gasit? Disperare, chipuri crispate de grija zilei de maine, deruta, paragina, cladiri ale fostelor CAP-uri intr-o stare greu de redat, case parasite, din care uneori au mai ramas doar zidurile fatadei, dincolo de ele ramanand doar buruieni si povestile unor oameni care si-au luat lumea in cap de jale.
Palarii atemporale, baticuri innodate mestesugit sub barbie la batrani, chipuri palide, haine de la ajutoare, umilinta, la cei tineri, respectul pentru domnii de la oras, o marinimie si buna credinta iesite din comun, o solidaritate care la oras nu se intalneste… Toate aceste lucruri m-au marcat si ma doare ca oamenii astia au fost inselati, ca social-democratia a fost doar pretext pentru jefuirea tarii, pentru satisfacerea poftelor economice cu ajutorul prostitutiei politice. Partid de mase? Poate. Pentru mase? La inceput s-a vrut, ulterior nu s-a mai putut, prea multi baroni s-au nascut din petalele de trandafir! Ma doare in special ca n-am stiut cum sa opresc asta, ca nici macar n-am avut puterea sa strig desi aveam ochi sa vad si urechi sa aud. Ma autocondamn. Cand am strigat a fost prea tarziu, desi strigatul meu a racorit pe multi (dar asta mai incolo!)
Revenind la campania din 1996, prima la care m-am implicat plenar, sa va povestesc ceva amuzant. Am inceput-o cu …o pomana. Nu, nu am facut eu pomana electorala, v-am spus doar ca ma cuprinsese virusul saraciei si cinstei, s-a luat de sus in jos! Nici distinsii colegii din fruntea listelor de senatori si deputati n-au facut pomana, pe atunci era decenta in partid! Pur si simplu, in chiar prima mea zi de teren, un viceprimar ne-a invitat la pomana socrului sau. Am stat la masa cu satenii, o tuica in cinstea raposatului, am mancat o ciorba si am pornit-o la drum, ce propaganda sa faci in mijlocul unor oameni tocmai plecati de la groapa? Semn bun, semn rau? Dumnezeu sa-l odihneasca pe socrului fostului vice!
Acelasi lucru l-as spune despre economia brasoveana, Dumnezeu s-o odihneasca, fie-i nu tarana, ci asfaltul usor si imobiliarele prospere! Economia asta ar fi, ca sa fac o paralela cu pomana cu care am debutat ca si candidat la deputati, soacra PSD-ului: a murit, saraca, prematur, dar ce mostenire fabuloasa a lasat unora, care nici macar bogdaproste nu zic! Dar despre cum s-a ciocoit partidul, la Brasov in special, va povestesc altadata!

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.