Bete de Jour – anticampanie electorala (III)
V-am povestit cum mi-am facut ucenicia decupand ziare. Nu ma plang, n-am facut bataturi la degete, iar in privinta dexteritatii e loc de mai bine. Dar timpul a zburat (nu va povestesc intamplarile cronologic, ci mai? degraba cum se leaga ele una de alta, cum imi vin minte). 1996. Eram o mana de oameni activi si alegerile nu ca bateau la usa, dadeau buzna intr-un partid uzat moral la centru, dupa 6 ani de guvernare, iar unii dintre romani mureau sa incerce cheia lui Constantinescu la usa bunastarii; erau promisiuni ca in cel mult 200 de zile usa aia se va deschide si ca 15.000 de specialisti vor roboti sa ne mearga noua bine… Privind in urma cu manie imi dau seama ce strategie buna a avut Constantinescu, a venit cu date concrete drept alternativa la exprimarea evaziva a lui Iliescu despre vremurile “nu usoare” care ne asteptau, despre cum trebuie pus umarul…Nici o perspectiva. CDR a conturat-o: in 200 de zile aveau sa ni se lipeasca degetele de cata miere avea sa curga pe strazi.
In acele conditii, cei care prin 1999-2000 au navalit in partid ca lacustele, au decis sa sada si sa priveasca si sa se bucure ca nu-s in pielea celor ce duceau greul. Pe un actual consilier judetean, ex-PSD, a cazut magareata sa conduca
La sediu era nebunie, trebuia facut totul pentru tot judetul. Candidatii din mediul rural, oameni de isprava in comunele lor. Dar multi erau buni gospodari si atat. In plus, coplesiti de nevoi si de greutatea traiului de zi cu zi, unii nu erau capabili sa-si contureze un program electoral pe care sa-l fluture pe sub nasul concetatenilor. Si mi-a revenit mie sarcina (intrucat cei mari erau cam 12 ore pe teren) sa-i interoghez pe candidati despre problemele din fiecare comuna si sa le structurez o schita de program, care mai apoi era desavarsita de echipa. Luni de zile am auzit doar drum, gaz, apa, pod si in niciun caz nu puteam concepe un program electoral, dar ce zic program, nici macar un fluturas, din patru cuvinte. Si da-i si sugereaza : da` aia aveti, dar aia n-ar fi bine sa faceti, dar daca as scrie despre… Plecam de la sediu pe la 12 noaptea (cu autobuzul!) si la 6,30 eram pe baricade. Aveam pauza de-un hot-dog (nu ma tinea nimeni, TREBUIA SA FAC TREABA BUNA). Nimic nu mai conta, decat responsabilitatea de a duce totul la bun sfarsit si de a-i ajuta pe oamenii aceia. A fost o munca grea, dar care a meritat: am luat contact cu lumea (pana atunci habar n-aveam cate localitati sunt in judet, de unele nici cu stiam ca exista, e greu de povestit cat de fascinata am fost auzind despre Jibert, Bunesti, Sambata, Lisa si cat de incantata am fost sa si strabat unele dintre aceste localitati). Am vazut cum se traieste si mi-am promis sa fac ceva, daca nu cu neputincioasa-mi fapta in fata alora de ne strivesc orice urma de speranta, macar cu forta cuvantului. Pentru asta si scriu acum aceste randuri, va voi povesti in curand ce am gasit “pe teren”. Oamenii nu merita sa-si bata joc de ei baronii si miliardarii de carton!
