BERD a îmbunătățit estimările de creștere pentru România la 3% în 2015

BERD a îmbunătățit estimările de creștere pentru România la 3% în 2015

0 287

România a obținut în primul trimestru al acestui an o creștere economică de 4,3% – record postcriză dar și cea mai mare din Uniunea Europeană, pe fondul unei evoluții pozitive consolidate a industriei și al revenirii puternice în sectorul de construcții, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Cristian Socol, consilierul premierului pe probleme macroeconomice.

Acesta consideră că pe partea utilizării PIB (metoda cheltuielilor), consumul privat și dinamica pozitivă a exporturilor au condus la o rată de creștere economică mult peste potențial.„Creșterea economică peste așteptări vine pe fondul celui mai bun tablou macroeconomic postdecembrist, cu inflație la minim record, deficite bugetar și de cont curent și datorie publică sub pragul de sustenabilitate și o rată a șomajului redusă. Vom continua stimularea sectorului privat și consolidarea clasei mijlocii prin măsuri de relaxare fiscală graduală, sustenabilă, încurajarea dezvoltării industriilor de valoare adăugată prin scheme de ajutor de stat țintite către clusterele competitive și implementarea accelerată a unor măsuri noi de creare de locuri de muncă”, a precizat Socol.

În opinia acestuia, este prioritară diseminarea echilibrată a beneficiilor creșterii economice prin creșterea puterii de cumpărare mai ales în rândul categoriilor vulnerabile.

„Dacă în prezent creșterea puterii de cumpărare a câștigului salarial mediu este de 6,4% (comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut), iar la pensii de 5%, ca urmare a măsurilor promovate până la sfârșitul anului (creșterea salariului minim și reducerea TVA la 9%), estimăm că puterea de cumpărare a populației cu venituri mici și medii să crească cu procente de peste 10%. Pilonii strategici presupun pe termen mediu o creștere economică inteligentă (orientată către sectoare cu valoare adăugată medie/ridicată), o creștere economică echilibrată spațial și o creștere economică sustenabilă, inclusivă, cu reconstruirea unei plase puternice de siguranță socială, refăcută după măsurile dure de austeritate”, precizează consilierul economic al premierului.

INSR

Statistica confirma cresterea
Produsul intern brut al României a crescut cu 1,6% în termeni reali în primul trimestru din acest an față de trimestru IV din 2014, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut a înregistrat o creștere cu 4,3% pe seria brută și cu 4,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor semnal publicate miercuri de Institutul Național de Statistică.
Potrivit estimării preliminare publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), România și Cipru au avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2015, comparativ cu precedentele trei luni.
Potrivit Programului de Convergență 2015 — 2018, publicat la sfârșitul lunii aprilie a acestui an pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, economia României va crește cu 3,2% în 2015, ca urmare a contribuției pozitive a cererii interne, iar în 2018 va ajunge la un ritm de creștere de 4%.
La începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) și-a îmbunătățit ușor estimările privind creșterea economică a României în 2015 până la 2,8%, față de avansul de 2,7% pe care îl preconiza în luna februarie.BERD

 

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a îmbunătățit, ușor, estimările referitoare la creșterea economiei românești în 2015 până la 3% de la 2,8% cât prognoza în luna ianuarie, se arată într-un raport publicat joi cu prilejul Adunării generale anuale a acționarilor BERD.
‘Recentele și așteptatele reduceri de dobândă, posibile grație scăderii inflației datorită reducerii prețurilor la energie și alimente, vor continua să stimuleze cererea internă în 2015 și 2016. Cheltuielile guvernamentale sunt așteptate să crească pentru a absorbi mai multe fonduri de la UE. O creștere mai puternică în zona euro ar putea stimula exporturile României în perioada următoare, ceea ce va menține creșterea economică la 3% în 2015 și la 3,2% în 2016, unul din cele mai ridicate ritmuri de creștere din Europa emergentă’ se arată în cele mai recente estimări ale BERD.În ceea ce privește inflația medie anuală în România, BERD estimează că aceasta va rămâne la nivelul de 0,5% în 2015, pe fondul reducerii TVA la produse alimentare în luna iunie, precum și al estimărilor inflaționiste reduse și al prețurile reduse la materii prime.
La nivelul tuturor celor 35 de state în care activează BERD, instituția financiară prognozează o stagnare economică în 2015 urmată de o expansiune de doar 1,4% în 2016. Însă această cifră ascunde diferențe regionale semnificative. ‘Există loc de optimism în special în țările cu legături puternice cu zona euro. Însă recesiunea din Rusia este o sursă de îngrijorare pentru multe alte economii’, a declarat economistul șef al BERD, Hans Peter Lankes.
BERD, deținută de 64 de țări și două instituții interguvernamentale, susține dezvoltarea economiilor de piață și a democrației. În ultimii ani, BERD a început să-și reorienteze atenția dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord și țări precum Turcia. De la începutul activității sale, BERD a investit aproximativ șapte miliarde de euro în peste 368 de proiecte din România

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.