Benzina va costa 5 lei/ litrul

Benzina va costa 5 lei/ litrul

0 136

Nu va alarmati! Titlul nu se refera la anuntul facut de vreo firma care se ocupa cu distributia de carburanti, ci este una dintre previziunile presedintelui grupului Rompetrol, Dinu Patriciu. Acesta a declarat ca acest lucru este foarte posibil sa se realizeze, daca in urmatoarele luni autoritatile nu vor reduce accizele si nu vor egaliza aceste taxe pentru benzina si motorina.
„Cum am mai spus, accizele trebuie sa fie egale la benzina si motorina, pentru ca una este impozitata prea mult, iar cealalta prea putin. Masura ar trebui luata in urmatoarele luni, altfel cu siguranta pretul va ajunge la 5 lei pe litru. Este o aritmetica pura, nu trebuie sa o dovedeasca Mama Omida”, a declarat cunoscutul om de afaceri adaugand ca productia de petrol a Romaniei se ridica anual la 4,7 milioane tone, in timp ce consumul este de 14 milioane tone.
Omul de afaceri a mai declarat ca o crestere de 10% a pretului materiilor prime duce la o majorare de 5% a pretului carburantilor la pompa. Cotatiile internationale ridicate ale petrolului influenteaza si piata de distributie a carburantilor din Romania, unde preturile au crescut semnificativ in ultimele luni.

Sanziana Motoroiu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.