Bechtel, autostrada nepotilor (III)

Bechtel, autostrada nepotilor (III)

0 254

Am ajuns si la problema expropierilor pricinuite de construirea acestei autostrazi care ar urma, cand si daca se va face vreodata, sa lege, pe o cale rutiera rapida, nordul de sudul tarii, inlesnind si eventualilor investitori straini ajungerea la obiective a celor necesare lor.
Ca la orice lucrare de aceasta dimensiune, si in proiectul autostrazii „Transilvania” au fost incluse o serie de expropieri. Au fost ele oare intotdeauna utile? Si oare cate comisioane au „produs” aceste expropieri, inclusiv valoarea lor?
„S-au fãacut asemenea exproprieri ca urmare a propunerii proiectantului Bechtel a unor solutii initiale, solutii care nu au fost confirmate la nivel de detalii de executie. Au necesitat schimbarea acestora poate in anumite situatii, chiar schimbari de traseu minore, dar care au implicat exproprierea altor parcele, contactarea altor proprietari si sigur ca am ajuns si in aceste situatii. Din ce am inteles, s-a contabilizat pe ambele sectoare undeva la opt hectare per total”, a declarat Radu Gaspar, seful de proiect Autostrada Transilvania CNADNR.

Surse ale Realitatea TV din Ministerul Transporturilor sustin ca de fapt este vorba de 46 de hectare, nu doar de opt, ceea ce implica alta perspectiva, totul cu o valoare de aproape 2 milioane de euro. Reprezentantii firmei Bechtel s-au ferit sa dea explicatii clare cu privire la hectarele expropriate inutil pe sectoarele 2B si 3C, singurele proiectate de Bechtel. (Aceste denumiri in cifre si litere nu au, per ansamblul problemei, mare insemnatate, fiind importante doar in planul constructorului si a constructiei, dar le prezint in context.)
Cat despre ritmul greoi al exproprierii terenurilor peste care autostrada Transilvania chiar va trece, oficialii Companiei Nationale de Autostrazi dau vina pe legislatia actuala. dar, culmea, si pe lipsa banilor. Cum lipsa banilor, cand se stie ca s-au alocat o gramada in acest scop? Oare s-au gasit mine de aur si diamante pe acolosi nimeni n-a stiut ceva de ele pana acuma? Sau respectivii proprietari au fost sfatuiti de unii si alti binovoitori sa ia exemplul ciobanului de langa Brasov, de pe viitoarea pista a viitorului aeroport international de la Ghimbav?
Cu toate astea, Compania Nationala de Autostrazi a gasit bani pentru a plati milioane de euro firmei de avocatura Cecilia Popa si Asociatii, firma care a primit contractul de servicii juridice. Din cele 3.200 de hectare de expropriat pe traseul ce urmeaza a fi strabatut de autostrada Transilvania, casa de avocatura a „reusit” sa expropieze pana acuma, in toti acesti destui ani trecuti, doar 933 de hectare.
Situatia platilor Companiei Nationale de Autostrazi arata ca, pana in prezent, casa de avocatura Cecilia Popa si Asociatii a primit 16 milioane de euro. Adica peste 17.000 de euro pentru un hectar trecut in proprietatea statului. Cum de nu s-a gasit o alta casa de avocatura si mai cu staif, care sa ia mai mult, pentru ca atunci si comisionul ar fi fost mai mare?
In registrul de plati al Companiei Nationale de Autostrazi, casa de avocatura Cecilia Popa si Asociatii apare ca fiind un client fidel al institutiei. Pe langa Autostrada Transilvania, aceasta a mai obtinut si alte contracte, cum ar fi acela pentru Autostrada Bucuresti – Brasov sau acela pentru Autostrada Bucuresti – Constanta, pentru care firma avocatei a incasat, doar in ultimii doi ani, aproape 5 milioane de euro. Oare cat de eficienta o fi aceasta casa de avocatura, si mai ales sefa Cecilia Popa, de este atat de agreata? Este vreo obligatie politica sau prin zona au aparut urechi de magar care stiu cum sa miste?
Pe alte tronsoane, unde compania Bechtel ar fi trebuit sa inceapa lucrarile inca de anul trecut, exproprierile sunt departe de a fi terminate.

Pe moment – un moment cam lung si mare – situaþia este inghetata complet si pe tronsoanele dintre Brasov si Campia Turzii, peste 270 de kilometri, pentru ca intre proiectare si executie sunt numeroase sectoare neacoperite.
Intre timp zilele si saptamanile si anii trec in goana, la fel si banii din mainile bugetului in cele ale firmei Bechtel si subsidiarii, iar cei vinovati se plimba in voie printre noi. De fapt, la banii lor castigati din afacerea Bechtel, se plimba mult pe deasupra noastra, sfidandu-ne. Pe cand pedeapsa, dupa aceasta crima?
In numarul de maine voi incerca sa va arat, stimati cititori, cu a reusit pretul autostrazii sa creasca la fel ca un adevarat Fat-Frumos. Frumos pentru Bechtel.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.