Bătălia pentru parchetele speciale, DNA și DIICOT, dar și pentru Parchetul General, stă să înceapă!(1)
Cum mandatele procurorilor șefi în fruntea parchetelor speciale și a celui general, acelea care se ocupă cu corupția la vârf și cu grupările de criminalitate organizată, inclusiv economică și chiar militară, expiră în martie anul viitor, USR, aliniat sub stindardul președintelui antinațional, agent de influență al Franței în România, Nicușor Dan, vrea să controleze numirile viitorilor procurori șefi.
Asta, pentru a constrânge ulterior partenerii de coaliție să cedeze gradual și continuu din puterea lor guvernamentală către USR, conform doctrinei neo-leniniste în baza căreia a fost înființat acest partid insurecțional de extremă stângă. Din anul viitor începe derularea marilor contracte de armament cu, și în favoarea Ucrainei, purtătoare de comisioane colosale pentru mandarinii USR din fruntea ministerului Apărării, din a celui al Economiei și din a celui de Externe.
Adică exact ministerele care se ocupă de implicarea României în războiul ucrainean împotriva Rusiei.
Ori, pentru a acționa în deplină impunitate, manevrând achiziții de zeci de miliarde de euro, prevăzute în programele europene de finanțare ale Ursulei Leyen, cu șpăgile de rigoare, este nevoie de impunitate penală absolută, asigurată prn complicitate de conducătorii parchetelor românești.
Aceasta este miza USR în atacarea Justiției pe tema pensiilor speciale, cu liderul său funcțional, premierul Bolojan și cu liderul său suprem, Nicușor Dan, implicați direct în distorsionarea unei reforme adevărate a pensiilor și salariilor magistraților.
Nu că i-ar interesa câtuși de puțin în realitate dreptatea socială și cuantumul pensiilor speciale din România.
Numirile procurorului general al României și a procurorilor șefi de la DNA și de la DIICOT depind și de avizul CSM, chiar dacă facultativ, dar și de ministrul social-democrat al Justiției, care propune numirile, deci nu sunt deloc previzibile și controlabile de la Cotroceni. Mai ales că prin aceste parchete urmează să fie ținut în frâu și diminuat PSD ca principală forță de guvernare, în favoarea USR și a PNL-ului sorosist al lui Bolojan.
Prin urmare, trebuie creată o criză națională în justiție, proiect neo-leninist al USR, pentru ca, pe fondul haosului insurecțional creat în stradă deja inițiat de ieri de ong-urile progresiste împotriva ÎCCJ și a șefei instituției supreme a Justiției românești, Lia Savonea, Nicușor Dan să-și impună candidații loiali Cotroceniului și progresismului neo-leninist european.
Procurori care să protejeze cu funcția lor tunurile gigantești ce urmează să fie date bugetului național prin achizițiile elucubrante de armament în favoarea Ucrainei, precum și cedarea treptată a industriei strategice românești, în special producția de oțel, oligarhilor ucraineni. Iar țintele sunt Lia Savonea, șefa ÎCCJ „Înalta Curte de Casație și Justiție și CSM, cu șef Daniel Grădinaru, singurele redute inexpugnabile ale Justiției care se pot opune cu succes la vânzarea țării, ce va să vie. „Începe asaltul asupra Justiției! Susținătorii lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan pregătesc proteste împotriva magistraților”, scrie Sorina Matei în articolul său preluat de Gândul.
„Nu avem toată Puterea, până nu luăm și Justiția”, ideea USL din 2012 revine în 2025 – îmbrățișată chiar de cei care o contestau.(Adică Uniunea Salvați Bucureștiul, precursoarea USR și ong-urile, astăzi useriste. n.n.)
Mai multe acțiuni petrecute în cascadă în ultimele zile arată că actuala Putere politică – reprezentată la nivel de stat de Președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, și liderii USR alături de susținătorii săi, pregătește un adevărat asalt asupra sistemului judiciar, conform Gândul.
„Nu avem toată puterea, până nu luăm și Justiția”
Dacă metodele, țintele și sloganurile sunt deja cunoscute, mizele sunt concrete: „bătălia” se dă pentru numirile șefilor marilor parchete, având în vedere că mandatele șefilor PG și DNA expiră în primăvara anului viitor.
„Nu avem toată puterea, până nu luăm și Justiția”, gândeau liderii USL în 2012.
Acum, ideea revine și în 2025, cumva susținută chiar de cei care au contesta-o puternic acum 13 ani. Prima mișcare: ONG-urile apropiate USR organizează vineri proteste împotriva șefului Curții Supreme.
Pe rețelele de socializare, ONG-urile apropiate de liderii USR anunță declanșarea unor proteste împotriva unor reprezentanți de vârf ai sistemului judiciar.
Prima „țintă” luată în vizor este cea aproape în mod tradițional atacată: șefa Curții Supreme, Lia Savonea, care nu a fost de acord cu modul de comportament și acțiunile în forță ale actualei guvernări asupra sistemului judiciar.
Savonea și ÎCCJ au sesizat neconstituționalitatea legii privind pensionarea magistraților, problemă confirmată de CCR și au anunțat recent că „oameni politici, grupurile de presiune și formatori de opinie afiliați” derulează acțiuni concertate de destabilizare a ordinii de drept, încercând să manipuleze societatea. Oana Gheorghiu, un critic insistent al administrației Trump, a reaprins scandalul în Justiție.
A spus că sistemul pensiilor speciale este un fel de „Caritas” iar independența Justiției nu este un concept abstract şi nici un lux „plătit din gura copiilor flămânzi”, conform cotidianului citat anterior.
Nicușor Dan, președintele României, într-o declarație de astăzi, s-a antepronunțat și el, spunând că dacă cererea de începere a urmăririi penale împotriva lui Gheorghiu ajunge la el – nu o va semna, potrivit aceluiași cotidian.
– va urma –
Dan Libiu Matescu





