Basescu raspunde in dodii

Basescu raspunde in dodii

0 97

Traian Basescu, presedinte de stat si, prin aceasta, presedinte de familie cu afaceri dubioase – si aici nu este vorba doar de chestia cu armele, ci se pot aminti alte afaceri ale lui Mircea, fratele sau, se poate aminti achizitia de un milion de euro al fiicei sale celei mari, insasi modul in care a ajuns fiica sa cea mica europarlamentar, si inca altele – spune ca unii politicieni desfasoara o campanie de discreditare a unor institutii ale statului.
In acest sens, Administratia Prezidentiala a transmis precizari pe tema „speculatiilor privind transporturi ilegale de armament si legaturi cu organizatii teroriste”, potrivit carora unii politicieni si persoane asociate acestora „desfasoara o campanie de discreditare sistematica a unor institutii ale statului”, cu apropo, din nou dar ascuns de data aceasta, la mass-media.
„Presedintele Traian Basescu ii asigura pe romani ca institutiile statului au capacitatea de a gestiona problemele care tin de siguranta nationala. Presedintele Romaniei a fost informat de institutiile statului cu privire la speculatiile fara legatura cu realitatea lansate in aceste zile”, se mai precizeaza in comunicatul Administratiei Prezidentiale remis ieri.
Bine, asa ne-a asigurat si ca vom trai mai bine, cand a urcat pe tron, si intre timp au disparut toate matele de prin cartiere, pentru ca s-au saturat sa fie trase de coada.Iar cand vezi ca banii din buzunar nu ajung pentru strictul necesar, ce sa mai zici, ce incredere sa mai ai?

In final, Presedintia anunta ca Traian Basescu va explica „la momentul oportun” ce se afla in spatele „manipularii politico-mediatice care vizeaza discreditarea statului”.
Si uite cum Traian Basescu, presedintele Romaniei, incearca sa induca in eroare poporul pe care se face ca il pastoreste. Ce legatura are afacerea fratelui Mirciulica, a celorlalte afaceri ale membrilor familiei, cu discreditarea institutiilor statului? Campania media este clar politica impotriva FAMILIEI BASESCU, nu statului condus de Traian Basescu.
Este normal, cum Basescu a profitat, pentru ascensiunea sa, de anumite momente mai delicate ale adversarilor, asa si acestia ii sapa temelia credibilitatii. Si nu cu orice fleacuri, ci cu date care decrebiliteaza insasi Tara si oamenii care traiesc in ea.

Si atunci cum sa mai crezi cele afirmate, in urma cu cateva zile, de purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Valeriu Turcan, care sustinea ca este „inacceptabil” ca batalia politica sa se poarte prin „intoxicare, minciuna sau speculatii fara legatura cu realitatea” si avertiza ca atacurile la adresa sefului statului vor continua.
Este si normal sa continue, dar cu un Traian Basescu in calitate de persoana fizica, insa intamplator presedinte al Romaniei, ajuns acolo prin mijloace pe care, folosite impotriva sa, le condamna.
Ati realizat minciuna si fatarnicia. Daca va place sa fiti mintiti, iar in schimb sa o duceti tot mai rau, mai alegeti-l pentru inca un mandat. Dar atunci vai voua, incuiatilor!

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.