Baraka Alba

Baraka Alba

0 904

Maine, americanii vor hotari daca sa-i deschida sau nu candidatului de culoare Barak Obama usa Casei Albe. Democratul cu origini kenyene este dat aproape castigator de sondajele de opinie, care tradeaza si antipatia aproape fatisa a cetatenilor americani pentru guvernarea neperformanta a republicanului George W. Bush. Cel in favoarea caruia actualul candidat John McCain se retragea in urma cu opt din cursa pentru prezidentialele americane, desi castigase sufragiile preelectorale in mai multe state cu scoruri de peste 90%.
Dincolo de infruntarea intre argumentele pertinente si programele electorale prezentate de cei doi aspiranti la statutul de chirias in Biroul Oval, optiunea finala depinde, se pare, de felul cum isi gestioneaza americanii prejudecatile. Aluzii transparente amintesc, in ajunul votului, ca numele Casei Albe nu este inspirat atat de culoarea imobilului, cat de simbolistica coloniala, cu radacini adanci in credinta superioritatii rasei albe. La urne se vor infrunta nu atat viziunea democrata cu cea republicana cat sechelele unei mari dileme: continuarea pe panta republicana, tabacita de saua texanului gafeur George Bush sau schimbarea, fie si cu riscul ca prezenta unui negru in fruntea SUA sa faca tandari orgoliul americanului alb. In ciuda aspectului decent al campaniei, n-au lipsit aluziile rasiale: McCain a vorbit intr-un rand despre cum o sa-i alunge cu biciul pe democrati, al caror candidat mai are inca pe spinare cicatricele stramosilor sai sclavi de plantatie.
Daca tot ne-am facut un mic titlu de glorie ca dezastrul bancar declansat in State ne-a lovit si pe noi putin, prin partile financiare, mai c-as fi tentat sa vad mai multe semne ca alegerea unei presedinte peste Ocean face valuri si la Marea Neagra. Nu mai departe de sambata seara, Procinema, un post foarte proamerican, difuza la noi pelicula „American History X”, o radiografie nemiloasa a prejudecatilor rasiste care-i bantuie pe americani. Unde mai pui ca filmul se termina cum nu se poate mai prost, cu impuscaturi si sange,. dupa ce se infiripase un oarecare armistitiu intre beligerantii albi si negri din distributie.
Dar nu e singura apropiere SUA-Romania care se intampla zilele astea. Daca Obama ar fi cunoscut-o pe pedelista Anca Constantinescu, nu s-ar mai fi pierdut in fraze pretioase ca sa le spuna concetatenilor sai ca a venit vremea schimbarii. Cu majoritate asigurata in Camera Reprezentantilor si aproape sigura si in Senat, prezidentiabilul de culoare le-ar fi transmis republicanilor un dulce „Ciocu’ mic! Acuma noi suntem la putere!”.
Dar Ancuta intareste relatia romano-americana chiar si fara voia ei. Intr-un material de propaganda, un ziarist sustinator ii face intr-un editorial slugarnic un portret simplu si eficient, zicand ca, in cazul ei, „Ce vezi, aia votezi!”. In tara lui Obama, aceeasi fraza ar fi sunat „What you see is what you get”. Oricum, mult mai elegant decat versiunea „Shut the fuck up!” la ciocu’ mic.
Pe ultima suta de metri, campania americana mai scoate la iveala o asemanare cu politichia mioritica. Presa din SUA a aflat, in ultima clipa, ca o matusa a lui Obama ar fi contribuit ilegal la campania lu’ nepotu-su. Coincidentele se opresc insa aici. Pe batranica n-o cheama Tamara ci Zeituni Onyango. Donatia ei abia ajunge la jalnica suma de 260 de dolari. Un mizilic fata de purcoiul de banet lasat de Tamara nepotului ei preferat. Care avea, oricum mai multe oua decat Obama, pe care republicanii il banuiesc chiar ca n-ar avea deloc, de cand a anuntat ca vrea sa retraga frontul din Irak.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.