Bac-ul, manca-l-ar nevoia !
Actualele conditii de patrundere in invatamantul superior il obliga pe candidat la o medie cat mai mare rezultata din examenele de bacalaureat. Asa ca tinerii – ca nu mai sunt copii decat in ordine istoric-cronologica – cauta sa obtina rezultate cat mai bune.
Dar, ori din cauza cantitatii prea mari a materiei de inmagazinat (in parte inutila pe drumul de mai tarziu), ori din lenea indusa de actualul stil al societatii, pentru medii mari elevii se vad obligati sa apeleze la tot felul de trucuri, mult mai perfectionate decat clasicele fituici sau scrisul pe palme etc.
Astfel, in Bucuresti – si probabil nu numai – se apeleaza mai nou la aparatura electronica relativ sofisticata, dar ieftina comparativ cu scopul de atins. Nu intru in amanunte tehnice, dar este vorba de un dispozitiv pe care il bagi in ureche si la care ti se transmite ce ai de scris, de pilda. Iar daca dispozitivul iti ramane in ureche, te duci la medic si ti-l scoate.
Smecheria a fost descoperita de un profesor-corector datorita identitatii “la sange” a unui numar de lucrari, ceea ce l-a pus pe ganduri, el raportand mai departe evenimentul. Ca atare, mai marii invatamentului au hotarat pedepsirea aspra a profesorilor-supraveghetori, mentinand in schimb notele maxime ale lucrarilor, deoarece respectivii elevi nu au fost efectiv prinsi copiind.
Mie aceste masuri mi se par inechitabile, ilogice si pripit gandite.
Ce vina au profesorii care asistau la lucrari, cand ei se ingrijau ca elevii sa nu copieze “clasic”, necunoscand noile cuceriri ale tehnicii si negandindu-se sa-i caute pe elevi, la intrarea in clasa, prin urechi si pemparsi.
Iar lucrarile cu pricina ar putea fi, simplu, anulate si reluate cu cei in cauza, chiar si dupa un control corporal, la o adica.
Dar halul in care a ajuns, invatamantul romanesc nu putea produce alti monstri. Iar continuarea fenomenului ne va desfiinta ca natie ganditoare.
Dan Bota
