Avocatul Poporului încă mai mișcă – Salariul minim pentru 2022 este mai...

Avocatul Poporului încă mai mișcă – Salariul minim pentru 2022 este mai mic decât coşul minim de consum pentru o persoană adultă!

0 205

Un Raport al Avocatului Poporului atrage atenția că Salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată (2.550 lei pentru anul 2022), este mai mic decât coşul minim de consum pentru o persoană adultă singură (2.708 lei)!
În Raport se mai arată că „apreciem că se impune luarea de măsuri urgente pentru stabilirea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată decent, care să asigure salariaților o protecție corespunzătoare prin raportare la nevoile reale ale acestora și familiilor lor”.
Dincolo de jalea naționață lăsată de cele două guverne ala coaliției (PNL, UDMR, USR), din informațiile analizate, cu privire la coșul minim de consum pentru un trai decent, a reieșit, în principal că pentru:
* o persoană adultă singură este de 2.708 lei pe lună;
* o familie de doi adulți fără copii este de 4.417 lei pe lună;
* o familie de doi adulți și un copil este de 5.993 lei pe lună;
* o familie de doi adulţi şi doi copii pentru luna septembrie 2021 este de 7.234 lei pe lună.
Conform unei Hotărâri din octombrie 2021, salariul minim pe economie a crescut cu 10,8% de la 1 ianuarie 2022, la 2.550 lei brut. După plata taxelor către stat, angajatul este plătit astfel în mână cu 138 lei mai mult, respectiv 1.524 lei.
Din 2024, angajatorii vor trebui să dea salariaților peste minimul stabilit, dacă lucrează de cel puțin 24 de luni, conform unei OUG de la finalul lunii decembrie ce a modificat Ordonanța trenuleț.
Și acum un lucru și mai tare. Avocatul Poporului când s-a referit la coșul minim de consum pentru un trai decent, nu a folosit Informațiile de la INS ci datele Fundației Friedrich Ebert România și Syndex România, preluate dintr-o știre promptmedia.ro.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.