AVAS primeste un ultimatum de 15 zile de la sindicalistii Nitramoniei

AVAS primeste un ultimatum de 15 zile de la sindicalistii Nitramoniei

0 237

Sindicalistii de la Nitroexplosiv Fagaras, singura societate din Romania care produce explozibil, au dat AVAS un ultimatum de 15 zile pentru a gasi o solutie de certificare, astfel incat fabrica sa poata functiona, dupa oprirea activitati din 23 ianuarie, existand astfel riscul unor dezastre.


Productia in societate este oprita din 23 ianuarie, desi aceasta are potential si desfacere, dar ii lipseste marcajul Comunitatii Europene (CE), respectiv minimum de calitate, a declarat presedintele Sindicatului Liber Nitramonia Rompiro Fagaras, Lucian Cupu. Liderul sindical cere AVAS asigurarea agentului termic si a energiei electrice, deoarece, din cauza susbtantelor periculoase aflate pe platforma, exista riscuri majore de deflagratii. „Furturile s-au intensificat, pe 6 martie fiind distrusa instalatia de nitroglicerina – s-a furat 70 la suta din ea, specialistii spunand ca numai o minune a facut sa nu se intample o nenorocire”, a explicat liderul sindical.


In momentul actual, societatii i-a fost sistata alimentarea cu gaz metan si urmeaza sa se sisteze si alimentarea cu energie electrica, in conditiile in care rezerva de stat a Romaniei, de nitroglicerina, trebuie pastrata la o temperatura de 13 grade Celsius, altfel aceasta va exploda, provocand un dezastru. In cazul opririi energiei, toate depozitele de explozivi vor ramane fara sisteme de siguranta, deoarece camerele video, senzorii de miscare, vor deveni inactivi, iar conditiile care trebuie indeplinite la tancurile de amoniac vor fi realizate „cu urmari fatale pentru populatia Fagarasului”, a afirmat Lucian Cupu.


Acesta a adaugat ca exista riscul sa se piarda licitatiile pentru explozibil, care au loc in martie, astfel ca Nitroexplosiv poate pierde toata piata, chiar daca sunt singurii producatori din Romania. „Cu toate ca avem solicitari si nu avem probleme de calitate, ci de procedura, nu putem pune pe piata produsele societatii, pentru ca toate licitatiile pe produs initiate de beneficiarii nostri pentru anul in curs, sunt in aceasta luna. Din cauza ca nu vom putea participa la ele, vom iesi total de pe piata. Ceea ce nu a reusit concurenta de-a lungul timpului, a reusit statul roman, pierderea pietei in favoarea cui?. Ce vom mai privatiza? Ce interes va mai prezenta societatea peste doua luni?”, se intreaba liderul sindical.


Cei 175 de salariati ai societatii au anuntat ca dupa cele 15 zile vor veni la munca, dar nu vor mai lucra, deoarece nu si-au primit salariile din luna decembrie. Cu toate acestea, angajatii asigura conditiile de siguranta ale societatii.


Liderul sindical a adaugat ca, din a 16 zi, sindicalistii vor pune in executare toate sentintele ramase definitive, cu titlu executoriu, vor pune sechestru pe active, vor pune poprire pe conturile societatii, pentru a-si recupera sumele restante.


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.