Autostrada Comarnic – Brasov a ajuns motiv de adevarata nevroza nationala!

Autostrada Comarnic – Brasov a ajuns motiv de adevarata nevroza nationala!

0 317

…Dar e o boala falsa (!) pentru ca  autostrăzile nu se fac pentru turismul de weekend, autostrăzile se fac în primul rând pentru transportul de marfă. Iar marea problemă a acestei bucăţi de autostradă este că nu şi-ar acoperi banii din taxe nici în 30 de ani… De ce? Tocmai pentru că, în ciuda traficului intens de pe acest tronson…in week-end, puterea de cumpărare a românilor nu acoperă cheltuielile. Şi nu la preţul de 126 de milioane de euro pe kilometru reieşit din contractele guvernamentale, ne referim ci chiar la preţul de 30-35 de milioane de euro/km, cât ar trebui să coste, de fapt, această bucată de autostradă e problema, conform normelor de cost obişnuite în zona montană.

Proiectul s-a blocat tocmai pentru că, dacă nu vor să facă autostrada din banii de la buget, trebuie să-i asigure constructorului alte… contracte mai profitabile, din care să-şi scoată banii. Iar asta pute la DNA, aşa că stop joc.

Există oare soluţii chiar şi pentru blestemata asta de traversare a munţilor? Bineînţeles că ar exista, dar ele ţin de o strategie.

Prima solutie, traficul turistic trebuie mutat „convenabil” pe infrastructura feroviară, nu cea rutieră, altfel nu se vor rezolva ambuteiajele nici cu… două autostrăzi. Să nu ne închipuim cumva că, în plin sezon, în Vest nu se fac ambuteiaje în zonele turistice. Se fac, iar unele dintre ele durează şi de două ori mai mult decât blocajele româneşti, dar dacă nu ne-am mai considera ultimii proşti de pe planetă că nu putem ajunge la baza pârtiei cu autostrada. Majoritatea marilor staţiuni din Europa sunt la 10-30 de kilometri de autostradă şi nu vreţi să ştiţi cât de blocate sunt drumurile de legătură în zilele de vârf de sezon.Autostrada Comarnic-Braşov hg

În schimb, un tren rapid care pleacă din ora in ora şi care ajunge de la Braşov la Sinaia într-o jumatate  de ceas şi la Bucureşti într-o oră şi jumătate îţi rezolvă mare parte din stresul aruncat asupra şoselelor. Culmea, aici avem bani europeni, dar nu vrem să-i accesăm. De ce?  Poate dacă refac calculele şi nu aruncă toţi banii înspre ajutoare sociale şi salarii, vor avea de unde scoate 2 miliarde de euro pentru această autostradă, mai ales atunci când banii sunt întinşi pe 4 ani. Dar dacă pur şi simplu nu sunt bani, înseamnă că nu ne putem permite această autostradă în acest moment. Şi nici până în 2020. Ne punem mâinile-n cap şi dăm vina pe cadavre politice gen Traian Băsescu?

A doua soluţie,  este să revizuiască costurile autostrăzii în jos de la fantasmagorica sumă avansată şi să aleagă variante de traseu care să fie cât mai ieftin de construit şi de întreţinut. S-a discutat oare soluţia de construire a autostrăzii până lângă Sinaia exact pe lângă calea ferată în loc să fie cocoţată pe munţi sau prin Valea Doftanei, aşa cum se vehicula? Sau cât de dificil ar fi să faci pe acolo măcar o varianta cu două benzi şi sens unic între Comarnic şi Sinaia, astfel încât să ai două benzi spre Sinaia pe drumul actual şi alte două, mult mai ieftine, spre Comarnic prin vale? Soluţii sunt mai multe, unele merită băgate în seamă, altele nu, dar sunt dispuşi cei de la CNADNR şi de la Guvern să asculte ce spun specialiştii?

A treia soluţie , este să identifici zonele în care se realizează principalele blocaje de pe DN1 între Predeal şi Sinaia şi să le fluidizezi prin soluţii punctuale rapide si ieftine. Să lărgeşti macar cu inca o banda DN1 în zonele în care poţi face acest lucru şi să vii cu autostrada dinspre Ploieşti până în Comarnic, că nu costă mult. Apoi să faci măcar centura Comarnicului, să lărgeşti acolo unde poţi centura din Sinaia. Apoi sa poţi veni pe două benzi dinspre Braşov până spre serpentinele din Predeal. E fezabil acest lucru, iar costurile ar fi simţitor mai mici decât ale unei autostrăzi.

Concluzia? Dacă vrei cu adevărat să traversezi munţii cu cât mai puţin stres, găseşti soluţii. Nu o singură soluţie, ci mai multe la bani sensibil mai puţini, dar cu efecte dramatice pentru fluidizarea traficului în zonă. Dar dacă asta e tot ce ne permitem, hai să le facem.  Iar soluţiile avansate de transportatori şi de specialiştii din afara Guvernului   fi luarebuie sa fie luate măcar în calcul.  Prioritatea reală a transportului în România e cu totul alta. Când îi voi auzi pe domnul Ponta şi pe domnul Rus că vorbesc cel puţin săptămânal de centura Bucureştiului la nivel de autostradă şi de urgentarea Sibiu – Piteşti, voi şti că suntem pe calea cea bună.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.