Autorităţile au intervenit cu focuri de armă, la un scandal între...

Autorităţile au intervenit cu focuri de armă, la un scandal între romi, la Săcele, de Paşti

0 95

18 persoane s-au luat la bătaie, în prima yi de Paşti,  în cartierul săcelean Gârcini, iar la faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, mai multe echipaje de Poliție, echipe ale Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi. Pentru a calma spiritele, unul dintre polițiști a fost nevoit să tragă două focuri de armă, în plan vertical. În urma scandalului, 6 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar o alta a fost transportată la spital, însă a refuzat internarea. Până în acest moment, șase indivizi au fost reținuți și duși la Centrul de Arestare Preventivă al IPJ Covasna. Oamenii legii continuă cercetările într-un dosar penal deschis, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor, încăierare și tulburarea ordinii publice. Şedinţa de judecată în care cei opt inculpaţi vor fi prezentaţi instanţei cu propuneri în vederea luării unor măsuri preventive ar putea fi una în sistem de videoconferinţă, a precizat preşedintele Tribunalului Braşov, Gabriela Ciolacu.

Scandaluri violente au avut loc duminică şi în cartiere locuite de romi, din alte zone, respectiv,  din București şi Ploiești. Forțele de ordine au intervenit în forță și au tras focuri de armă în aer. Dacă mai adăugăm comportamentul violent şi ultrajul la care au recurs, sâmbătă, grupuri de indivizi dintr-un cartier hunedorean, avem partea de tabolu sumbru al Sfintelor Sărbători.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.