Autonomia Ținutului Secuiesc – Senatul a respins proiectul de lege!

Autonomia Ținutului Secuiesc – Senatul a respins proiectul de lege!

0 172

Şedinţa de plen a Senatului a început cu dezbaterea unui singur proiect de lege si anume cel care prevede autonomia Ţinutului Secuiesc.
Proiectul de lege are raport de respingere din partea Comisiei pentru administraţie.
Senatorii au respins cu 126 de voturi împotrivă si 9 voturi pentru proiectul de lege care a creat scandal la nivel politic între președintele Klaus Iohannis și PSD.
Cu excepția UDMR, toate partidele parlamentare au votat împotriva inițiativei legislative.
Reamintim că un proiect de lege prevedea acordarea autonomiei Ținutului Secuiesc a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților. Găsiți aici articolul: „Proiect privind autonomia Ținutului Secuiesc, adoptat tacit în Camera Deputaților!” .

Declarații politic
Marcel Ciolacu (PSD), preşedintele Camerei Deputaţilor, a catalogat declarațiile președintelui drept o ”ieșire antiromânească”, ”o ieșire care descalifică total funcția prezidențială”. ”Ieșirea de astăzi a președintelui Iohannis arată cât de jos poți să ajungi în politică”, scrie Ciolacu pe Facebook, adăugând că Iohannis ”știa că PSD este împotriva proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc”.

Călin Popescu Tăriceanu: „Domnul Iohannis trebuie sa vina in Parlament sa aduca dovezile pentru aceasta acuzatie gravă. Aceasta acuzație poate avea doar două soluții: ori acuzațiile sunt adevărate și partidul acuzat trebuie să fie interzis, ori Președintele României minte și manipulează și trebuie să-și dea demisia și să sufere rigorile legii(…)
Solicit Parlamentului să-i invite pe directorii SRI si SIE pentru a răspunde la întrebări în sensul afirmațiilor făcute de președinte. Altfel, cataloghez intervenția președintelui ca fiind iresponsabilă, readuce flamura naționalismului pe care a purtat-o Corneliu Vadim Tudor. E culmea ironiei să vedem discursul ultranaționalist dus de Klaus Iohannis și Ludovic Orban. Cer Parlamentului să ia atitudine fermă”.

Daniel Fenechiu PNL: „Nu mi-am închipuit nicio clipă că vreun senator al statului român, sănătos la cap, ar putea vota acest proiect. Şi daca am înnebuni toţi azi, şi am vota legea, CCR ar constata că este neconstituţională. Haideți să le spunem românilor că astfel de proiecte sunt o joaca a unora, nu sunt o treabă serioasă”.

Titus Corlățean, PSD: „Mi se pare rușinos ca de la tribuna prezidențială, Klaus Iohannis a arătat cât de jos poate ajunge nivelul celui care pretinde o Românie normală. Acele afirmații care urmăresc să capitalizeze politic conjunctura nefericită de la Camera Deputaților reprezintă un exercițiu mizerabil de politică de la cel care se pretinde a fi un politician european”.

Vă reamintimca ca la pranz, președintele Klaus Iohannis, deși cunoaștea de o lună și jumătate că proiectul a trecut de CD tacit, a lansat un atac extrem de dur la adresa PSD, acuzând partidul că vrea „să dea Ardealul ungurilor” și spunând că este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlament.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.