AUR Brașov la întrecerea socialistă prin autosabotarea producției sale electorale municipale
Aminteam acum ceva săptămâni despre decizia inimaginabil de proastă a liderilor AUR Brașov, Dan Tănasă și Loredana Predescu, de a-și suspenda conferințele de presă taman în campania electorală. Asta a însemnat renunțarea la cel mai important instrument mediatic al unui partid, conferința de presă, de a-și propaga programele și doctrina, mai ales că organizația Brașov suferea cumplit la acest capitol, al necunoașterii proiectelor propuse în special pentru municipiul Brașov.
Trimiterea neinspirată a lui Dan Tănasă, un deputat de Mureș doar căsătorit cu o brașoveancă și de sine stătător în municipiul de la poalele Tâmpei de doar vreun an, pe post de candidat ad-hoc la Primăria Brașov, a fost un eșec colosal de imagine la care s-a adăugat sabotajul lent, care i-a fost administrat de fostul președinte al AUR Brașov, deputata Loredana Predescu.
La indiferența inexplicabilă și aroganța înnăscută a deputatului Tănasă față de presă(Culmea! E purtătorul de cuvânt al partidului!) s-au adăugat, deci, animozitatea, dar și interesele corporatiste ale Loredanei Predescu, neamintite aici deocamdată, ceea ce a dus la autoizolarea mediatică veneticului mureșean și la suspendarea conferințelor de presă de către deținătoarea financiară a sediului partidului.
Desigur, dacă amintim și despre desemnările nefericite și interesate de candidați la Primăria Brașov de către Predescu pe vremea când asigura președinția filialei brașovene a AUR, un anume Gantz și Gabriela Urse, oameni de casă și de încredere ai victoriosului George Scripcaru.
Dacă aducem în balanța rezulatelor incredibila revenire a lui Scripcaru, care, culmea!, a candidat la primărie pentru Partidul Comasat- adversar de moarte al suveraniștilor, tabloul cronicii unui dezastru anunțat la AUR Brașov este aproape complet.
Ana. Predescu-8,4 si la . Aur bv pt. C. J. 11,05.
Într-un județ cu mândrie industrială națională AUR a luat aproape de UDMR, adică mai nimic
Dacă la nivel național BEC anunțase alaltăseară pentru voturi AUR la primării un procent național de 6,38, Tănasă a luat la Brașov un jenant în jur de 3,8, deci aproape jumătate din procentul național, iar la consilieri locali un lamentabil 4,3 zeci și ceva%, în timp ce procentul general al AUR este de 9,55% Asta, în timp ce Loredana Predescu a obținut un rezonabil 8,5 față de 11,05 % „scorul” AUR la Consiliul Județean, sub procentul la nivel național la consilieri județeni. Bineînțeles și pentru că a vizitat în precampanie și campanie aproape toate comunele județului.
În timp ce Tănasă n-a onorat cu augusta sa prezență nici măcar toate piețele Brașovului, ori din lene, ori din…
Acest cumul de neimplicări, aroganțe, autosabotaje și interese absconse, a dus la rezultatul brașovean al AUR la un aproape execrabil 7,5% per județ și municipiu ca medie ponderată.
În acest ritm viforos de afirmare și autoafirmare a AUR la Brașov, pentru prezidențiale se anunță un procent aflat în zona repetenției școlare, deloc îmbucurător pentru George Simion, asta, dacă până atunci nu aplică raderea la nivelul gazonului în cazul neperformantei(aici am folosit un eufemism elegant!) organizații brașovene a AUR.
Apropo! Am auzit că Tănase și Predescu au fost loviți de filoxera învinșilor, căci se carotează și se subminează aprig zilele acestea, fiecare contestându-i celuilalt autoritatea în filiala brașoveană a partidului.
Ce surogat de autoritate, ce hal de partid!
Libiu Mateescu