Au fost dați jos sacii de pe crucile eroilor români din cimitirul...

Au fost dați jos sacii de pe crucile eroilor români din cimitirul Valea Uzului.

0 338

Toate cele 52 de cruci ale erorilor români și monumentul de mari dimensiuni din Cimitirul Internațional Valea Uzului, acoperite cu saci negri de plastic destinați gunoiului, au fost repuse în starea inițială.
Scandalul din cimitirul din Valea Uzului a început în urmă cu câteva săptămâni, atunci când primăria din Dărmănești a dorit să inaugureze un memorial dedicat soldaților români căzuți în Primul și cel de-Al Doilea Război Mondial, pe care să-l amplaseze în cimitirul militar maghiar din Valea Uzului.
Cu aroganță, liderul UDMR Kelemen Hunor i-a cerut, la începutul lunii mai, premierului Viorica Dăncilă să oprească, ceea ce el considera a fi „denigrarea memoriei soldaților maghiari” și să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmănești de amplasare a mormintelor soldaților români.
Deși surse locale au declarat că membrii comitetului maghiar de inițiativă pentru reabilitatea mormintelor soldaților maghiari din Cimitirul Valea Uzului consideră acoperirea crucilor eroilor români ca „o provocare” de care se dezic, pe internet au apărut imagini în care se văd oameni care vorbesc în maghiară în timp ce acoperă monumentul.
Pe siteul Erdely.ma a apărut un articol în care un „un grup de activiști anonimi” și-a asumat actul, susținând că au acoperit crucile pe motiv că „au fost amplasate ilegal”.

Deputatul Daniel Gheorghe: Profanarea mormintelor eroilor români este o blasfemie fără margini. Dacă UDMR păstrează tăcerea, se plasează în afara legii.
Deputatul PNL, Daniel Gheorghe, a criticat dur gestul extremiștilor maghiari și somează UDMR să se desolidarizeze de acest gest. În caz contrar, afirmă deputatul, formațiunea maghiară se plaseză în afara legii și a Constituției.
„Profanarea mormintelor eroilor români de la Valea Uzului, județul Harghita, de către un posibil grup extremist maghiar, este o blasfemie fără margini și un act antiromânesc cu implicații deosebit de grave. UDMR are obligația de a condamna acest gest și de a se delimita categoric de aceste manifestări sovine și cu caracter de provocare. România este stat național, unitar și indivizibil iar instituțiile publice au datoria de a trage la răspundere astfel de acte de insultă la adresa eroilor români care s-au jertfit pentru apararea țării, acțiuni caracterizate de un tip de violență simbolică dusă la extrem. În cazul în care UDMR va păstra tăcerea în fața acestor fapte, lucru care girează provocările de tip antinational, se plasează în afara legii și a Constituției României devenind totodată o formațiune politică total indezirabilă”, a precizat Daniel Gheorghe.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.