Atentie la jucarii

Atentie la jucarii

0 132


S-a tot scris despre acest subiect, extreme de mediatizat in aceasta perioada a anului. Dar revin asupra lui pentru ca am intalnit un vecin cu sacosele pline, printre cumpraturi aflandu-se si jucarii.


L-am felicitat ca implineste un an de cand este european si l-am intrebat daca cele cumparate pentru copii se incadreaza in normele si directivele UE.


A zis ca il iau peste picior si a uitat sa ma invite la un paharel. Dar peste jumatate de ora m-am pomenit cu el sunandu-mi la usa ca sa ma intrebe care-i problema cu directivele alea, ca si nevasta-sa l-a luat cu chestiile astea.


I-am explicat ca? directivele de pana acuma in privinta jucariilor sunt depasite si ca se preconizeaza elaborarea unora noi. Si asta in urma constatarilor ca multe jucarii, mai ales cele provenind din orientul indepartat, sunt nocive datorita continutului de materii si substante care pot produce cancer sau modificari genetice pe termen lung.


L-am lamurit ca aceste jucarii sunt aspectuoase, dar mai ieftine, tocmai datorita nocivitatii lor, iar producatorii, normal, vor sa scape de ele.


In aceasta privinta ONPC a intrepris controale si a interzis vanzarea unei serii intregi de asemenea produse, sfatuindu-I pe cumparatori sad ea mai bine cativa lei in plus, dar sa ia o marfa integra din toate punctele de vedere, lucru ce se poate observa pe etichete.


?


Dan Bota??? ?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.