Atacul „Carabinierilor lui Offenbach”!

Atacul „Carabinierilor lui Offenbach”!

0 312

Pentru toate acestea, judecata istoriei va veni oricum, dar până atunci trebuie să-i judece justiţia!” (Prof. dr. Vasile Gionea, Membru de onoare al Academiei Române).

Despre fostul ministru al Educației, Profesor dr. Andrei Marga,  îmi amintesc și îmi exprim și acum dezacordul pentru că a permis apariția dezastruosului manual alternativ de istorie – manualul pentru clasa a XII-a publicat la Editura Sigma (1999). Atacat ulterior apariţiei cu argumente de necombătut, cerându-se chiar… arderea lui în piața publică, manualul alternativ a constituit chiar obiectul unei moțiuni parlamentare, reprezentând, de fapt, începutul distrugerii premeditate a sistemului educațional românesc, a cărui misiune de gropar și-au asumat-o, pe rând, toţi miniştrii educaţiei, dar mai cu seamă actualul ministru al (ne)educației.
Același profesor Andrei Marga a rostit, însă, recent, la Alba Iulia, cu glas tare, adevăruri pe care mulți le gândesc, dar puțini sunt cei care îndrăznesc să le rostească public.
Pentru a fi înțeles mai corect, voi reda mai multe citate, pe care vă invit să le analizați și să trageți concluziile: „Suntem într-o situație absolut specială și o spun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiția, României – Bucovina și Rusiei – Donbasul și Crimeea. Sunt teritorii ale altor țări. Ne cramponăm, asta e, va fi conflict. Să fim foarte limpezi – cât timp nu se rezolvă printr-o discuție și cu America, și cu Rusia, și cu Germania, și cu Ucraina, și cu China, situația și nu se va ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi. […] Acolo (în Ucraina – n.r.) mai e mult până la democrație. Acolo, la ora actuală partidele sunt interzise, televiziunile sunt sub controlul uneia dintre ele. Acolo sunt oameni foarte bogați care pleacă cu banii din țară. O țară din care marea parte a oamenilor pleacă cu bani, cu tot, n-are cum să fie nici democrație, nici dezvoltată. Mai are mult până la democrație”.
Regretabil, posibil, din grabă, domnul profesor Marga a omis să amintească de Bugeac și Ținutul Herța teritorii românești sub ocupație ucraineană.

Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.) – care nu se știe precis cărei forțe oculte i se subordonează, că de România nu poate fi vorba – a reacţionat prompt în „Corul robilor” la declaraţiile făcute de prof. Andrei Marga: „Ministerul Afacerilor Externe consideră că declarațiile făcute de domnul Andrei Marga în spațiul public cu privire la războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei și efectele acestuia sunt inacceptabile. Aceste declarații sunt în flagrantă contradicție cu poziția oficială a României față de agresiunea ilegală, nejustificată și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și cu principiile fundamentale de drept internațional care guvernează relațiile internaționale în prezent. M.A.E. respinge ferm poziționarea domnului Marga, care preia, încurajează și propagă narativele maligne emise de Rusia. M.A.E. reiterează susținerea sa fermă pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în granițele sale recunoscute la nivel internațional”, se menționează în comunicatul M.A.E.[1].
M.A.E. nu precizează de cine și când au fost recunoscute granițele Ucrainei, însă „Secretarul general al O.N.U., Ban Ki-moon a făcut o declarație uluitoare, a cărei difuzare este interzisă în presa ucraineană și pe internet. În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al O.N.U. a fost abordat conflictul dintre cele două state. Din acesta s-a tras următoarea concluzie: Ucraina NU și-a înregistrat frontierele din 25.12.1991. Înregistrarea granițelor Ucrainei ca stat suveran nu a avut loc în cadrul O.N.U. Prin urmare, se poate presupune că Rusia nu comite nicio încălcare în ceea ce privește Ucraina. În conformitate cu tratatul C.S.I., teritoriul Ucrainei este un district administrativ al U.R.S.S. Prin urmare, nimeni nu poate fi învinuit de separatism și de schimbarea forțată a granițelor Ucrainei. Conform dreptului internațional, țara pur și simplu nu are granițe recunoscute oficial”[2]. Concluzia: O.N.U. nu a recunoscut niciodată oficial granițele Ucrainei de după 1991.

Ambasada Ucrainei a reacționat pe rețele de socializare, precizând că „asemenea declarații nu sunt acceptabile în nicio circumstanță” și că ar reprezenta „o abatere deosebit de flagrantă într-un moment în care Ucraina își apără eroic independența sa și securitatea întregii Europe. […] Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent”. Alți adepți ai clovnului de la Kiev au cerut trimiterea la închisoare a profesorului Marga, chiar fără judecată, că așa-i în „democrația ucraineană”, versiunea 2022, revăzută și adăugită de senilul de la Washington D.C. și marionetele europene.

În urma acuzațiilor nefondate, prof. Andrei Marga a precizat ulterior: „Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință. Altfel, lucrurile se țin mai departe într-o criză absurdă, la care sunt, totuși, alternative. Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului international și intereselor generale – dincolo de propaganda de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare. Cum era de așteptat, după aceste afirmații, s-au convocat tot felul de inși și s-a făcut mobilizarea mediatică pentru a le contracara. Nu sunt mișcat. Niciunul nu a adus vreun argument factual împotriva a ceea ce am spus. Este doar adevăr în afirmațiile mele și mi-am făcut datoria profesională, civică și morală să-l rostesc. Ca de obicei, neputându-se contrazice cu argumente, se inventează și se bat câmpii. Unul spune că ar fi vorba de o abordare „iliberală”, apropiată de cea a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Susținere complet gratuită, un lamentabil clișeu! Nu știu ce susțin în subiect cei doi lideri și, mai mult decât probabil, nici nu au spus ce am spus eu”[3].

Celor de mai sus, adaug intervenția prof. univ. dr. Tiberiu Tudor, fizician, Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, autorul volumului-document juridic si istoric, cu referire la un act de politică externă a regimului Constantinescu -, intitulat „Tratatul cu Ucraina, un act de trădare națională” -, act oficial considerat de o mare parte a românilor exact ca în titlul volumului: act de trădare națională. 

Tiberiu Tudor-Tratatul cu Ucraina

„Declarația de la Alba Iulia a domnului. Profesor Dr. Andrei Marga a produs o undă de șoc în mass-media, în special prin pasajul cel mai citat:  «Suntem aici cu o situaţie absolut specială şi o spun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefireşti. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiţia, României – Bucovina şi Rusiei – Donbasul şi Crimeea….»[4].
După primele replici pe linia corectitudinii politice, Andrei Marga a revenit cu o expunere mai amplă, al cărei preambul îl citez: «Este doar adevăr în afirmațiile mele și mi-am făcut datoria profesională, civică și morală să-l rostesc. Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul în modul cel mai simplu cu putință. Altfel, lucrurile se țin mai departe într-o criză absurdă, la care sunt, totuși, alternative. Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului internațional și intereselor generale – dincolo de propaganda de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare»[5].
Materialul acesta este de citit cu atenție de către cei care nu au idei preconcepute. El este un act important, succint, pertinent și realist în analiza politicii externe actuale a României.
Trebuie notat că, o serie de analiști politici cu acces la mass-media s-au exprimat în termeni rezervați cu privire la acest material, față de linia oficială a corectitudinii politice, sau cu simpatie subterană față de poziția  Profesorului Marga.
Subliniez de asemenea faptul că punctul de vedere al Profesorului Marga asupra îndelungatului conflict geopolitic cald, al cărui teritoriu de desfășurare a fost mutat actualmente în Ucraina, se situează (pe lângă vasta bibliografie citată) pe linia unor iluștri diplomați și analiști politici americani: Samuel Huntington, Henry Kissinger, George  Kennan,  Noam Chomsky.

Alianțele politice și militare, precum și structurile suprastatale sunt efemere. Ceea ce trebuie să avem în vedere – dincolo de retorica momentului politic, mai mult sau mai puțin necesară, mai mult sau mai puțin impusă sau autoimpusă – sunt interesele pe termen lung ale națiunii noastre.
Este de mult timpul ca, în conștiința publică, să aibă loc o delimitare clară a interesului național al românilor (de până la Nistru) față de cel al ucrainenilor (care populează majoritar numai regiunea centrală a actualului stat ucrainean). În acest context, vă invit la lectură”[6].

Până la validarea, ratificarea şi promulgarea formei capitularde a tratatului din 1997, „tânărul stat ucrainean” nu avea nici un act prin care România să-i fi recunoscut frontiera. Acum îl are.
Tratatul cu Ucraina a însemnat capitularea totală a României în faţa Ucrainei. Au trecut de atunci 15 ani și oficialitățile României au perpetuat trădarea de țară. O fac în fiecare zi.

Ion Măldărescu

Notă – În multe din operetele lui Offenbach intervin carabinieiii (jandarmii italieni) pentru a face ordine, dar,… totdeauna, prea târziu sau cum spunem noi, românii, „la spartul târgului”. De data aceasta, „Carabinierii lui Offenbach” – a se citi oficialitățile statului român – au dat încă o dată  cu bâta-n baltă! Și, parafrazându-l pe Nenea Iancu: Trădare este cedarea teritoriilor românești, dar spuneți-o pe șleau!

[1] https://alba24.ro/video-andrei-marga-declaratii-soc-la-alba-iulia-ucraina-trebuie-sa-cedeze-teritorii-rusiei-ungariei-poloniei-si-romaniei-941877.html – 16 septembrie 2022 și https://www.antena3.ro/politica/reactia-mae-fost-ministru-andrei-marga-ucraina-teritorii-romania-rusia-ungaria-polonia-651973.html – 18 septembrie 2022.
[2] https://www.infobrasov.net/mare-surpiza-dinspre-onu-statul-ucraina-nu-exista/ – 23 februarie 2022.
[3] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/andrei-marga-insista-afirmatiile-mele-corespund-adevarului-istoric-propaganda-de-azi-va-fi-socotita-poimaine-o-eroare-2086375 – 18 septembrie 2022.
[4] https://ziare.com/andrei-marga/andrei-marga-ucraina-granite-nefiresti-afirmatii-controversate
[5] https://www.stiripesurse.ro/andrei-marga-revine-si-mai-tare-afirmatiile-mele-corespund-adevarului-istoric_2560925.html
[6] https://www.art-emis.ro/jurnalistica/trataul-cu-ucraina-un-act-de-tradare-nationala – 20 mai 2015

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.