Asumati, asumati si iar asumati!

Asumati, asumati si iar asumati!

0 89

„Imi asum raspunderea pentru ceea ce s-a intamplat!”. De cate ori n-ati auzit fraza asta ridicola din partea maharilor, cel mai adesea politici, de la noi? Hai sa va ajut: cam de fiecare data cand s-a intamplat ceva nasol si trebuia gasit un vinovat. De fapt, nu chiar un vinovat-vinovat, care sa si plateasca eventual penal pentru ceea ce a facut sau mai degraba n-a facut. Ci unul asa, de conventie, ca sa se poata bifa vreo casuta prin procese verbale si sa nu se mai intample nimic dup-aia.
Dupa incidente maruntele cu efecte neplacute, drame mai consistente sau tragedii cumplite petrecute in Romanika, responsabilitatea atarna o bucata de vreme prin peisaj ca un balast nedorit. Se-mpiedica de ea baietii aia veniti sa constate si flacaii ceilalti chemati sa raspunda la intrebari incomode. Dar deranjul nu dureaza mult. Se gaseste cineva de bine care sa se aplece sa culeaga raspunderea de pe jos si sa si-o asume. E un sport national printre „factorii de raspundere” de la noi. Care d-aia-s factori de raspundere: s-o ia si s-o asorteze la costum, la cravata, la ceas, la ce se nimereste sa poarte in momentul delicat in care si-o asuma.
Intr-o tara doar ceva mai civilizata decat Romania, fraza asta nu exista. Pentru simplul motiv ca daca ti-ai asumat vreo vina pentru oarece intamplare, esti deja ocupat s-o ispasesti si nu mai are cine sa spune ca si-a asumat raspunderea. Asta, bineinteles, dupa ce ai demisionat din functia vremelnica pe care o ocupi si in virtutea careia te faci macar in parte vinovat pentru cele petrecute. E superfluu sa mai spui ca ti-ai asumat ceva pentru ca ai facut-o deja in clipa in care ai demisionat.
Cum la noi nu se poarta demisiile, s-a inventat nenorocirea asta cu asumatul raspunderii. Este un mic protocol de indeplinit pentru ca ancheta, sau macar curiozitatea presei ori a „organelor” sa-si urmeze cursul. Nu risti nimic, dar absolut nimic, trebuie s-o zici si, in plus, te poti alege cu un murmur de admiratie din partea galeriei.
Comentariul asta n-are mai multa legatura cu ministrul Cseke Attila decat are cu orice alt grangure politic, confruntat la un moment dat cu asumarea raspunderii pentru vreo mizerie sau o catastrofa petrecuta in subordine. E ca o deflorare verbala de mandat. Se consuma doar oral si, doua secunde mai tarziu, esti la fel de virgin si inocent ca inainte sa deschizi gura.
Mizeria asumarii de orice la nivel politic este egalata in sanul mai larg al societatii civile de o alta zicere de culpabilizare la pachet. „Toti suntem de vina” le place sa plescaie doct impartitorilor de culpe comune, anuland in fel asta chiar orice raspundere prin distribuirea ei pe cap de locuitor, in portii mici, de dependenta. Cand toti sunt de vina, nimeni nu mai e vinovat. Cand unul isi asuma ceva si are timp sa ne spuna asta, ni l-am asumat cu totii chiar in timp ce-l ascultam.
Suntem o tara de asumaci unde nimeni nu e vinovat pentru nimic.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.