Astăzi vedem o Revoluție Culturală în stil maoist împotriva trecutului

Elitele progresiste au lansat o Revoluție Culturală. Ele trebuie oprite!
Marea Britanie (SUA) trăiește covulsiile unei revoluții culturale. Statuile sunt demolate, trecutul este șters, oamenii – desființați. Privind cu ochi bovini către viitorul luminos, Gărzile Progresiste, continuatorii intoleranței maoiste, întocmesc liste cu monumente de demolat și persoane de umilit. Sunt necruțători. Nimic din ce-a fost nu va mai fi, dacă vine contra noii gândiri. Totul trebuie distrus.
E uimitor cu ce viteză s-au transformat protestele de după uciderea lui George Floyd într-un adevărat război cu trecutul. Răsturnarea statuii lui Edward Colston (1636 – 1721), care a făcut și comerț cu sclavi, în Bristol a fost cea mai vizibilă și zgomotoasă victorie de până acum a Revoluției Culturale. Dar au trecut repede mai departe. Setea lor de distrugere pare de nestăvilit.
Seara trecută, un grup de oameni din Oxford a cerut ca portretul lui Cecil Rhodes de la Oriel College să fie distrus. În încercarea de a-i ține la distanță pe lupii progresiști, Museum of London Docklands a înlăturat ieri statuia negustorului de sclavi Robert Milligan.
Gărzile Progresiste vehiculează o listă cu entitățile malefice din bronz sau piatră care urmează a fi înlăturate. Lista include statui ale unor personalități istorice universale, precum Sir Francis Drake și Cristofor Columb – trebuie sfărâmate, distruse.
Verii americani ai neo-maoiștilor britanici au rezolvat-o scurt cu statuia lui Columb: ieri, în Richmond, Virginia, mulțimea a dărâmat-o de pe soclu, i-a dat foc și a aruncat-o în lac. Fervoarea și nebunia lor rivalizează cu zelul Gărzilor Roșii, care au „purificat” China de artefacte „inacceptabile” la sfârșitul anilor 1960.

Când statuia nu poate fi răsturnată, este vandalizată. Pe statuia lui Churchill din Westminster au scris cu vopsea cuvântul „rasist”. Nici Abraham Lincoln, care a purtat un război pentru abolirea sclaviei, nu a scăpat de grafittiurile gloatei – Lincoln e totuși un bărbat alb, adică ceva diabolic. În Leeds, statuia reginei Victoria a fost desfigurată, vopsită cu roz pe piept și pelvis, adăugând astfel elementul de umilire sexuală – ciuntirea părului și confiscarea hainelor fiind acte pe care Gărzile Roșii le-au comis împotriva femeilor suspectate de gândire viciată.

Fervoarea pentru distrugere nu se limitează la statui.
Arta și programele de televiziune „incorecte” sunt și ele eliminate. Ieri, BBC și Netflix au șters cu totul episoade vechi din serialul Little Britain  pentru că prezintă actori albi care interpretează ocazional persoane de culoare. Leigh Francis (alias Keith Lemon) a încercat să împace Gărzile Progresiste și le-a cerut iertare pentru că a imitat persoane celebre de culoare. Comicul australian Chris Lilley, care a interpretat și el persoanaje de culoare, va fi următorul. Comediile lui „complet depășite” trebuie rase, eliminate, afirmă unul dintre admiratorii spășiți ai Revoluției Culturale. Și nu se vor opri aici. Istoria abundă în filme, literatură și programe de divertisment cu teme controversate. Aprindeți chibriturile. Filmul „Pe aripile vântului” a fost deja scos de pe HBO Max pentru că prezintă persoane de culoare în sclavie. Ce va urma?

Sigur că nu este vorba doar de artefacte sau opere de artă. Revoluțiile culturale sunt, în esență, cruciade împotriva oamenilor vii și a gândurilor lor „incorecte” și „odioase”. E greu să ții pasul cu lista neagră a persoanelor desființate de către Gărzile Progresiste din ultimele săptămâni de orgii moraliste deghizate în anti-rasism.  În Regatul Unit, un prezentator radio a fost suspendat pentru că a îndrăznit să chestioneze valoarea morală a ideii cum că albii ar fi privilegiați. Un jurnalist din Țara Galilor a fost eliminat din juriul unei competiții literare pentru că a criticat Black Lives Matter.

În SUA, lista persoanelor eliminate crește pe zi ce trece. Ea include membri ai consiliului de redacție de la New York Times și Philadelphia Inquirer, găsiți vinovați de consiliul noii Revoluții Culturale de a fi publicat idei „incorecte”. Aripa britanică a acestei cruciade demente împotriva gândirii necorespunzătoare este furibundă. Ea va încerca să purifice și presa de „crimăgândit”. Deja i-a luat în vizor  pe Melanie Phillips și Nick Ferrari, foarte buni jurnaliști, a căror unică vină este de a fi făcut comentarii care au deranjat gloata neo-maoistă însetată de distrugere.

Asemănările cu Revoluția Culturală sunt zdrobitoare. Î
n acel război febril cu trecutul, au fost dărâmate statui și li s-a dat foc, la fel cum s-a întâmplat ieri în Virginia.
În China, statuile budiste erau ținta preferată, pentru că reprezentau „vechile cutume” pe care Gărzile Roșii voiau să le șteargă din memorie. Dărâmau și zdrobeau într-o frenezie. Toate statuile care înfățișau „escroci politici” au fost distruse.
Gărzile Roșii erau tot atât de deranjate de monumentele confucianiste pe cât sunt Gărzile Progresiste de monumentele răposaților negustori de sclavi. Asemenea demolatorilor de statui debusolați de azi, și ei credeau că aduc progresul, punând la pământ monumente care reprezintă idei sau persoane oprimante.
Ideile greșite au fost principala țintă a primei Revoluții Culturale. Au fost arse cărți, profesorii prea occidentalizați au fost umiliți și s-a întreprins reeducarea maselor. S-a purtat un război frenetic împotriva celor „Patru concepte Vechi” – idei vechi, cultură veche, obiceiuri și tradiții vechi. Cruciada intoleranței din zilele noastre are aceleași obiective. Cu toate că și programele de televiziune promovează, de câțiva ani, excluderea a ce este „prea vechi”, și ele pot fi obiectul eliminării de către purificatorii morali ai vieții publice.

La fel ca pe timpul primei Revoluții Culturale, în rândul elitelor politice din Marea Britanie există deja temerea că poate au exagerat în a-i susține pe acești cruciați neomaoiști, că poate au mers prea departe. În urma solicitării unui grup de studenți, Universitatea din Liverpool a consimțit ca numele lui William Gladstone, prim-ministru liberal din secolul 19, să fie șters din incinta universității, pe motiv că tatăl său a fost implicat în comerțul cu sclavi. Păcatele tatălui…. Gladstone, cu siguranță, a fost unul dintre cei mai importanți lideri istorici ai Marii Britanii. El a lăsat în urma sa o moștenire durabilă, inclusiv „The Third Reform Act” (1884) care a conferit dreptul la vot mai multor oameni. Promovând ideea de Home Rule pentru Irlanda, el a contribuit la deschiderea drumului spre independența irlandeză.
Faptul că o personalitate ca Gladstone a fost eliminată a produs îngrijorare. Mao a avut o experiență similară. Alarmat de fervoarea Gărzilor Roșii, Mao a trimis poliția să apere cele mai importante monumente. Dar la ce se așteaptă acești oameni? Fie că ești Mao sau un nefericit prim ministru laburist care se vrea relevant instigând tineretul din clasa de mijloc să doboare statui, ar trebui să știi că e ușor să pornești intoleranța frenetică, și că e greu să o oprești.

Ținând cont de acest fapt, primarul londonez Sadiq Khan comite o gravă eroare prin a încerca, în mod cinic, să instituționalizeze războiul intolerant cu trecutul și cu artefactele incomode. El a înființat o comisie care să revizuiască statuile, numele străzilor, al clădirilor și plachetele londoneze – pentru a fi eliminate cele care au vreo legătură cu sclavagismul sau rasismul. Această comisie stalinistă își propune să ia cu asalt străzile și monumentele din Londra, spre satisfacția zgomotoșilor cruciați progresiști. Sunt persoane care se întreabă dacă primarul Khan va demola statuia lui Millicent Fawcett, ridicată recent în Piața Parlamentului, pe motiv că a avut niște păreri îndoielnice. Toți oamenii, de-a lungul istoriei, au avut. Prin instituționalizarea apetitului gloatei de a distruge toate lucrurile „problematice”, Khan promovează un climat al intoleranței istorice și politice, care ar putea avea consecințe distructive cu bătaie lungă.

Cum s-a ajuns aici, atât de repede?
Cum s-a ajuns de la proteste motivate de uciderea de către poliție a unei persoane de culoare în Minneapolis la un război corect-politic împotriva statuilor, a numelor de străzi, a operelor de artă și a oamenilor care gândesc „necorespunzător”? Pe de-o parte, este o dovadă a monopolizării vieții publice de către preocupările mărunte și excentrice ale claselor mijlocii supra-educate și ale burgheziei ostentativ progresiste. Realitatea este că milioane de oameni, albi și negri, rămân fără slujbă, ca urmare a stării de urgență, și totuși subiectul principal al dezbaterilor stângii este demolarea statuilor vechi de 200 de ani. Asta e dovada că stânga și-a abandonat preocupările economice în favoarea falselor virtuți și a unei obsesii pentru corectitudinea politică.
O privire mai atentă ne arată că asta este o continuare a ceea ce se întâmpla deja. Trăim într-o lume a intoleranței și iraționalului. De la învățământul superior la sferele politice, de la presa nouă la cercurile de activiști, cenzura corect-politică este ubicuă.
Noile ortodoxii irump cu o viteză extraordinară și sunt impuse riguros. Spune ceva greșit despre gen, orientare sexuală sau rasă și ești exclus. Pune la îndoială teoria fluidității genului sau teoria „privilegiului albilor”, neagă că Sfârșitul Lumii este prevestit de schimbările climatice – fă-o și riști să fii proscris. Am asistat la ceva dezgustător de cinic: exploatarea furiei legate de moartea lui George Floyd pentru a împuternici zeloasa cruciadă menită să instituționalizeze ortodoxiile progresiste, la fel de străine de Floyd ca de orice om normal.

Hai să-i spunem pe nume. Este o reeducare. Gărzile Progresiste de azi poate folosesc un limbaj mai blând decât Gărzile Roșii de ieri când vorbesc despre o „reorientare radicală a conștiinței” (sunt cuvintele adulatului autor Ibram Kendi). Dar asta se traduce în aplicarea cu forța a unei ideologii, cum am mai văzut în istorie. E momentul să ne opunem Revoluției Culturale. Nu e vorba despre a le lua apărarea vânzătorilor de sclavi – cea mai recentă acuzație mizeră lansată de ortodoxia progresistă. E vorba despre apărarea dreptății, a libertății, a dreptului de a nu fi de acord și a pluralismului și a complexității spațiului public.

Brendan O’NEILL, Reacționarii

Sursa: Justițiarul & Incorect Politic

Share on Facebook

Tweet

Follow us