Astăzi, SUA și NATO conduc atacul, iar Rusia este împinsă să joace defensiv

Se spune că albul înseamnă binele. Și totuși, pe tabla de șah, albul este cel care atacă primul, cel care deschide războiul. Negrul, prin definiție, joacă rolul opoziției: răspunde, se apără, caută să întoarcă atacul în favoarea lui.
În geopolitică, lucrurile nu stau altfel.
SUA, Uniunea Europeană și NATO au jucat constant rolul „albului”.
Ei mută primii: extind alianțe, ridică baze, împing frontierele tot mai aproape de Rusia.
Din 1991 încoace, NATO a înaintat pas cu pas, atrăgând fostele state socialiste și republicile ex-sovietice în propria sferă de influență.
Fiecare nouă aderare a fost o mutare albă, calculată să pună Rusia în defensivă.
Rusia, în rolul „negrului”, a răspuns: Cecenia, Georgia, Crimeea, Donbass, Ucraina. Nu a început jocul, dar a contraatacat.
Ca și pe tabla de șah, nu câștigă cel care lovește primul, ci cel care are răbdarea și viziunea de a vedea trei mutări înainte.
Occidentul mizează pe resurse, pe economie, pe forță militară și pe sentimentul de invulnerabilitate. Însă istoria arată că marile imperii s-au prăbușit tocmai atunci când păreau de neînvins.
Roma, Napoleon, Hitler – toți au început ca „albele”, încrezători, convinși că domină partida. Și totuși, o singură greșeală, o singură mutare neașteptată a adversarului a răsturnat totul.

Astăzi, SUA și NATO conduc atacul, iar Rusia este împinsă să joace defensiv.
Dar șahul ne învață un adevăr simplu: partida nu se câștigă prin culoare, ci prin claritatea minții. Uneori e suficient un singur pas, o singură alegere corectă făcută la momentul potrivit, pentru a schimba nu doar jocul, ci însăși istoria.
De aceea, confruntarea actuală nu se reduce la teritorii sau la resurse, ci la cine va face acea mutare decisivă.
„Albii” conduc atacul, dar „negrul” are șansa surprizei. Și partida, oricât de clar ar părea tabloul de azi, este departe de final.

Șahul istoriei: cine mută primul și cine câștigă?
În imaginarul colectiv,
Albul este asociat cu binele: democrația, frumosul, libertatea, progresul, tot ceea ce este dorit și legitim.
Negrul, dimpotrivă, este încărcat cu toate simbolurile negative: paria, urâtul, dictatura, răul, ceea ce trebuie respins.
Această polarizare este întreținută constant de mass-media și de discursul politic occidental.
SUA, Uniunea Europeană și NATO se prezintă ca „albele” – partea luminoasă, justă, democratică, singura alternativă acceptabilă.
Rusia, în schimb, este pictată ca „negrul”: agresorul, dictatorul, întârziatul, cel care trebuie permanent condamnat.
Dar șahul dezvăluie o ironie pe care propaganda o trece sub tăcere: pe tabla de joc, tocmai albele sunt cele care atacă primele. Ele încep partida, ele pornesc războiul.
Negrul, oricât de „întunecat” pare, este cel obligat să răspundă, să se apere, să caute contra-jocul.

Din 1991 încoace, NATO a mutat primul aproape la fiecare pas.
Extinderea spre Est, integrarea fostelor state socialiste și a republicilor ex-sovietice – toate acestea au fost mutări albe, justificate cu lozinci precum „securitate”, „progres” și „lume civilizată”.
Rusia, în rolul „negrului”, a reacționat: Cecenia, Georgia, Crimeea, Donbass, Ucraina – toate contra-mutări, răspunsuri la inițiative deja lansate de adversar.
Dar șahul nu este doar un joc al forței brute. Nu câștigă cel care atacă primul, nici cel care strânge mai multe piese, ci cel care gândește cu câțiva pași înainte, cel care știe să transforme defensiva într-o lovitură decisivă.
Occidentul mizează pe superioritatea numerică, pe economie, pe tehnologie și pe monopolul mediatic.
Însă istoria arată altceva: marile imperii se prăbușesc nu atunci când sunt slabe, ci atunci când devin prea sigure pe ele. Roma, Napoleon, Hitler – toate „albele” istoriei, convinse că reprezintă binele absolut. Și toate au căzut la o singură mutare strategică a „negrului” pe care l-au subestimat.

Astăzi, SUA și NATO se cred stăpânii tablei.
Rusia este obligată să joace apărarea, rolul „răului dictatorial”. Dar șahul ne învață un adevăr simplu: victoria aparține celui care are răbdare, viziune și capacitatea de a alege momentul potrivit.
O singură mutare, făcută atunci când adversarul e relaxat și convins de invulnerabilitatea sa, poate răsturna întreaga partidă.
În șahul istoriei, simbolurile nu mai sunt ce par.
Alb nu înseamnă mereu bine, iar negru nu înseamnă mereu rău.
Partida nu se decide prin culori, ci prin mutarea care schimbă totul.
Iar istoria are un obicei straniu: atunci când jocul pare stabil și finalul predeterminat, apare o singură mișcare neașteptată, decisivă, care rescrie totul.
Astăzi, lumea întreagă se află mai aproape de acel moment decât vrea să recunoască.

Autor: Anatol Basarab
Sursa: facebook.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us