Astăzi este inaugurat noul restaurant de pe Tâmpa, fostul Panoramic
Controversatul fost pușcăriaș, condamnat pentru corupție, George Copos, a mai dat o lovitură turismului brașovean și a achiziționat prin mijloace neclare fostul restaurant Panoramic de pe Tâmpa, astăzi urmând să-l inaugureze împreună cu fostul său bun prieten, George Scripcaru, primarul Brașovului.
În urmă cu peste 18 de ani, Copos a încercat să acapareze întreaga Poiană Brașov, respectiv domeniul său schiabil, printr-o firmă fantomă, Superski SA, în care erau implicate și instituții publice agățate formal în acționariatul prezumtivei societăți, consiliul Județean Brașov și Primăria Brașov, cei doi conducători ai acestor instituții, Aristotel Căncescu, condamnat pentru corupție, respectiv George Scripcaru, achiesând la cedarea în participațiune a întregului domeniu schiabil din Poiană până spre Pârâul Rece controversatului Copos, pe un preț modic.
Concesionarea era de fapt într-o imensă încercare de cedare ilegală a domeniului public și de fraudare a fondurilor europene necesare investiției în valoare de 11 milioane de euro, afacere colosală, suspectată de corupție.
Atunci, subsemnatul am reușit blocarea afacerii la Registrul Comerțului și expunerea publică a ițelor tunului imobiliar în Transilvania Expres și în Evenimentul Zilei.
Ulterior, George Copos a reușit totuși să-și adjudece pârtii de ski în Poiană, însă individual, ca și telefericul brașovean. Un alt scandal brașovean în care a mai fost implicat Copos a fost zgura utilizată într-un turneu de tenis la Sala Sporturilor, pe care a achiziționat-o pe nimic, pentru a-și amenaja terenurile sale de tenis de la Ana Hotels, afacere iarăși dezvăluită de subsemnatul în presa locală și centrală.
Astăzi, iată că fostul patron al Rapidului revine cu un nou tun, dat de această dată pe masivul muntos reprezentativ al Brașovului, în noul restaurant urmând a se practica prețuri exorbitante, inaccesibile oamenilor de rând.
Dan Libiu Mateescu





Bine că.nu mai avem o ruină părăsită într-o locație excepțională….