Asigurarea obligatorie locuintelor amanata

Asigurarea obligatorie locuintelor amanata

0 194

Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor (AOL) va fi pusa in aplicare de la 1 iulie 2010, cand va fi functional sistemul informatic pentru gestionarea celor aproape 8,5 milioane de polite de asigurare, a declarat presedintele PAID, Constantin Toma, citat de Mediafax.
„Una din provocarile managementului societatii Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) va fi dezvoltarea unui sistem informatic pentru gestionarea celor aproape 8,5 milioane de contracte. Nu cred ca avem timpul necesar pentru dezvoltarea acestui sistem informatic pana la 1 ianuarie 2010”, a spus, luni, Toma prezent la Forumul ICAR 2009 (The Catastrophic Risks Forum – ICAR).
Adoptata in noiembrie 2008, Legea 260 privind asigurarea obligatorie a locuintelor trebuia aplicata de la 1 ianuarie 2010, termen avansat, in luna mai, de Radu Stancu, fost secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor (MAI).
In noiembrie 2008, reprezentantii MAI au anuntat ca obligativitatea asigurarii locuintei va deveni efectiva la 1 iulie 2009.

Toma a amintit ca, miercuri, Consiliul de Adminstratie al PAID va alege directorul general al societatii.
„Conducerea executiva a societatii trebuie sa inceapa negocierile cu reasiguratorii si brokerii de reasigurare pentru stabilirea parametrilor programului de reasigurare. De asemenea, managementul va incepe discutiile cu Ministerul Finantelor pentru sustinerea finantarii programului de reasigurare”, a spus presedintele PAID.
In luna septembrie, 13 asiguratori au semnat actele de constituire a PAID, aportul acestora la capitalul social fiind de 4,545 milioane de euro (19,34 milioane lei).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.