Aşezarea pieselor

Aşezarea pieselor

0 29

Cu toate că elementele pe care le vedem în teren ne conduc spre absurd, pare că realitatea e cu totul alta. Mi-am pus cap la cap toate sursele pe care le am pentru a înţelege cum asistăm la o reaşezare masivă a întregului sistem mondial. Ceea ce acum părea negru mâine va deveni alb şi invers. O să fac azi o scurtă recapitulare a situaţiei actuale pentru a vedea cum sunt aşezate piesele.
Deşi aparent situaţia din Ucraina s-a calmat, lucrurile sunt la fel de încrâncenate acolo. Într-adevăr, ruşii au pierdut o groază de zone, Hersonul fiind, de departe, cea mai importantă pierdere. Însă asta nu înseamnă că Ucraina stă bine. Din contră! Toate cuceririle au venit la pachet cu masacre imense, cu oameni trimişi iraţional la sacrificiu, cu orori de neimaginat. Asta, în timp ce infrastructura energetică mare a Ucrainei este distrusă. Practic, aproximativ 50% din infrastructura energetică – adică toţi marii producători importanţi – au fost bombardaţi, fără nicio şansă de repunere în funcţiune prea curând.

Occidentul a replicat cu trimiterea în Ucraina a unor sisteme antiaeriene de ultimă generaţie. Capacităţile acestor sisteme sunt amplificate de monitorizarea prin satelit în timp real oferită de SUA. Cu toate acestea, rezultatele sunt dezamăgitoare.
O rachetă AMRAAM a sistemului NASAMS livrat de Norvegia a scăpat de sub control lovind un complex rezidenţial din Kiev. Asta, corelată cu realitatea că sistemele trimise efectiv nu reuşesc să prindă mai mult de 3% dintre rachetele ruseşti, le califică, alături de tunurile autopropulsate nemţeşti, la capitolul eşecuri militare majore.
Ceea ce mai ştiu din zonele discrete este că Polonia a vrut să doneze sistemul Patriot, doar că americanii au refuzat categoric motivând că asta i-ar implica direct în război, ceea ce e penibil, în condiţiile în care Washingtonul donează armatei Ucrainei sisteme ofensive. De fapt, ca şi în cazul tancurilor Abrams, motivul pentru care americanii blochează Patriot ţine de teama de a nu se face de râs. Falsa eficienţă a Patriot e deja secretul lui Polichinelle în domeniul militar. Însă, industria SUA încă forţează fraieri precum România să se îndoape din armele lor expirate, trăgând de orice profit chiar şi pe ultima sută de metri.
Ceea ce voi mai remarca în ceea ce priveşte Ucraina este că ruşii repornesc ofensiva în Donbas. Informaţiile din teren vorbesc despre o capturare de către ruşi a oraşului Marinka, o zonă strategică, ultra fortificată şi unde se duc lupte din 2014. Capturarea este confirmată şi de sursele ucrainene, astfel încât informaţia este, cu siguranţă, reală. Prin mişcările pe care le văd, pare că ruşii au renunţat la strategia tradiţională „deep penetration” cu care şi-au început ofensiva. Ce-i drept, numărul de soldaţi şi violenţa forţelor care luptă sub steag ucrainean nu le mai permit utilizarea strategiei tradiţionale.

O amplificare a conflictului vedem şi în Kosovo unde armata sârbă e cât pe ce să treacă la atac. Acolo se află o bază militară americană. Cu toate acestea, sârbii par hotărâţi ca niciodată să lupte până la cap. Ceea ce remarcăm este „activarea” forţelor navale americane în Mediterana. Pentru prima dată în ultimul deceniu, NATO mută în Mediterana cinci portavioane cu peste 300 de luptători susţinuţi de avioane şi elicoptere. SUA a venit cu portavioanele George HW Bush şi Gerald Ford, Anglia cu Queen Elisabeth, Franţa cu Charles De Gaulle şi Italia cu ITS Cavour. E o cheltuială enormă pentru o simplă acţiune de intimidare.
În plus, mişcarea a atras atenţia ruşilor care au cel puţin două submarine în Mediterana. De asemenea, la baza Khmeimin au pregătite exclusiv pentru contracararea provocării NATO mai multe avioane MIG-31 dotate cu Kh-47M2 Kinzahl şi bombardiere supersonice Tu-22. Toate sunt puse în alertă.
Şi, pentru că am depăşit Mediterana, este interesant atacul turcilor asupra zonelor kurde din Irak şi Siria după atentatul terorist de la Istanbul. Probabil vă reaminiţi că Ministrul de Interne al Turciei a refuzat condoleanţele americane, arătând practic cu degetul spre adevăraţii vinovaţi. Care-i problema de fapt?

Kurzii sunt un popor eminamente amărât, trădat din toate părţile. Cu toate că ocupă o suprafaţă imensă, cuprinzând zone largi din Iran, Irak, Siria şi Turcia, kurzii nu au o ţară a lor, fiind oprimaţi de toate ţările în care au fost integraţi fără voia lor. În Irak Saddam a dat cu bombe chimice pe ei, iar în Turcia agresiunea statului împotriva lor este istorică şi comparabilă cu cea asupra armenilor pe care, de altfel, în mare i-au cam lichidat.
Din cauza situaţiei în care se află, kurzii au fost păcăliţi de americani că-şi vor face propriul lor stat în Siria şi Irak(cu posibilitatea anexării zonei din Turcia) dacă se va tranşa debarcarea lui al Assad. Evident că sunt simple promisiuni făcute de unii care au nevoie strict de carne de tun şi de agitarea spiritelor pentru a-şi atinge ţintele strategice. Dar, din păcate, kurzii au picat în capcană şi acum execută ceea ce le spun americanii. O strategie care se va dovedi, din nou, absolut înşelătoare pentru ei.
De exemplu, acum avem în desfăşurare operaţiunea „1989 românesc” în Iran. Prin intermediul minorităţii kurde, americanii au desfăşurat o operaţiune amplă de agitare a societăţii iraniene. Ca idee, kurzii sunt cea mai mare minoritate etnică din Iran, numărând peste 10 milioane de oameni dintre cei 83 milioane de iranieni. În plus, pentru ca lucrurile să arate prost, mai sunt şi suniţi.

Scenariul pus la cale în Iran este absolut similar celui din România, unde un etnic maghiar a fost folosit pentru detonarea lui Ceauşescu. De data aceasta, americanii au falsificat naraţiunea morţii Mashei pentru a agita întreaga societate iraniană, pe model Tokes.
Spre deosebire însă de ceea ce s-a întâmplat la noi, americanii au înarmat kurzii, rezultând adevărate războaie urbane în oraşele kurde(de ex. Marivan, Bukan, Saghez, Diwandarleh, etc.), dar şi atentate în alte oraşe iraniene. Mai mult, investiţia americană în declanşarea unei revoluţii acolo este enormă deoarece efectiv s-au detonat public multe din cozile lor de topor de acolo. De exemplu acriţa Hengameh Ghaziani a postat un videoclip provocator în sprijinul mişcării de protest, motiv pentru care a fost arestată. Yaha Golmohammadi, antrenor al echipei de fotbal Persepolis, a început să facă valuri cu declaraţii belicose la adresa autorităţilor şi în sprijin i-au venit instantaneu foştii parlamentari reformişti Mahmoud Sadegi şi Parvaneh Salasouri. Acestora li s-a alăturat Hossein Souri, directorul Federaţiei Iraniene de Box, care a declarat că nu se va întoarce în ţară(acum e în Spania). La fel, fundaşul naţionalei, Ehsan Haishafi a spus într-o conferinţă de presă în Qatar că „naţionala Iranului doreşte să fie vocea poporului”. Este o defilare a acoperiţilor cărora nu le mai pasă de nimic. Probabil li s-a promis o „schimbare iminentă de regim”, ceea ce pe moment e greu de crezut. Mai ales în condiţiile în care regimul de la Teheran a primit de la ruşi „reţeta decolorării revoluţiei”. Şi, pe lângă asta, ca o bomboană pe colivă, au mai anunţat şi că deţin tehnologia hipersonică. O coincidenţă ciudată, nu-i aşa?

În partea cealaltă, spre Taiwan, treburile au intrat într-o pauză tehnică după discuţia Biden-Xi. Ciudat e că, în continuare, chinezii continuă politica falimentară „COVID ZERO”. Întrebarea care se pune este: „Pentru cine oare e falimentară politica aceasta?”. Teoretic, în mijlocul conflagraţiei sunt întreprinderile chineze care nu mai produc şi nu mai încasează. Dar, ceea ce nu se vede este că, prin incapacitatea de a-şi respecta contractele, întreprinderile chineze provoacă adevărate dărâmări ale lanţurilor logistice mondiale. Asta se întâmplă în paralel cu extinderea politicii de independenţă tehnologică şi mărirea partenerilor de tranzacţii monetare bilaterale. În plus China şi-a accelerat importurile de materii prime ceea ce semnalizează că se pregăteşte pentru vremuri grele. Dacă vreţi, ceea ce vedeţi acum în China este echivalentul „defecţiunilor inexplicabile” ale echipamentelor ruseşti din industria gazelor din anul 2021. La fel cum ruşii s-au asigurat că Europa rămâne treptat fără gaz, la fel chinezii provoacă dezastre logistice pentru momentul cheie în care vor aprea sancţiunile împotriva lor.

Nu în ultimul rând, constatăm inflamarea Coreei de Nord. Recent, Rusia a reluat comunicaţia feroviară şi schimburile comerciale cu Coreea de Nord, ignorând sancţiunile internaţionale. La fel cum, de altfel, a făcut cu Iranul. Fără doar şi poate, inflamarea Coreei de Nord are legătură atât cu Rusia cât şi cu China şi n-ar fi de mirare să vedem cum această ţară va fi prima care va ataca.

Cam aşa arată, în mare, piesele pe tabla de şah mondială. Ce se vede de la o poştă este că acum se delimitează frontierele. Ucraina este doar începutul. O serie mare de conflicte regionale vor stabili viitoarele graniţe. E doar o chestiune de timp. Timp în care unii vor sucomba, iar alţii se vor ridica. V-am spus doar strategia: cine se sufocă primul pierde tot. Iar dacă nu se sufocă nimeni, va fi dur de tot.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.