ASC Corona 2010 Brasov va juca patru meciuri pe teren propriu

ASC Corona 2010 Brasov va juca patru meciuri pe teren propriu

0 236

Echipa de hochei ASC Corona 2010 Brasov va juca incepand de vineri 11 ianuarie 2013, un numar de patru meciuri pe gheata pationoarului Olimpic din Parcul Tractorul. Astfel brasovenii doresc ca in tribune sa fie cat mai multi spectatori care sa sustina echipa si sa demonstreze suporterilor care vor veni la meciuri ca seria victoriilor din Liga Mol nu a fost intamplatoare. Primul adversar al brasovenilor va fi HSC Miercurea Ciuc, rivalul direct din pentru titlul de campion al Romaniei si invinsa echipei de sub Tampa in finala Cupei Romaniei.

Cu 14 meciuri ramase de disputat in sezonul regulat, distanta din clasament dintre cele 2 echipe s-a redus la doar patru puncte (exact numarul de puncte ce trebuiau pierdute de ciucani la masa verde!), astfel ca meciul de vineri de la Brasov devine foarte important pentru ambele tabere.

“Cred ca echipele calificate in play-off se vor decide in ultimele 2-3 etape, noi avem sansa noastra si vom vrede in ea pana la capat. In meciurile de acasa nu ne permitem pasi gresiti. Avem un ascendent moral asupra echipei din Miercurea Ciuc care sper sa conteze si vineri  seara.Va fi un nou derby care sunt convins ca va fi echilibrat dar cu sprijinul publicului sper sa obtinem cele 3 puncte.” Greg Lindqvist- antrenor ASC Corona Brasov

Cristinel Stavaru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.