Aplicarea legilor fondului funciar la Brasov in 2007

Aplicarea legilor fondului funciar la Brasov in 2007

0 233

Membrii Comisiei judetene de aplicare a legilor fondului funciar din Brasov si-au prezentat ieri raportul de activitate pentru primele sase luni ale acestui an. In acest interval au fost adoptate 359 de hotarari privind restituirea de terenuri, din care 39 pentru suprafete forestiere, iar restul pentru arii agricole. O parte dintre actele analizate si solutionate au vizat rezolvarea unor contestatii si petitii depuse la Prefectura Brasov. Astfel, s-a raspuns la 22 de plangeri, au fost anulate 148 de titluri de proprietate, iar sapte decizii au vizat si au reglementat reducerea islazurilor comunale.


?


In ceea ce prive?te aplicarea legii 10/2001, din totalul de 5685 de notificari depuse la Institutia Prefectului, 516 s-au solutionat prin restituiri in natura, 678 s-au solutionat prin despagubiri in echivalent, 22 s-au solutionat prin compensare cu alte bunuri,185 s-au solutionat prin combinare cu masuri reparatorii,1017 au fost respinse, 1316 au fost redirectionate spre alte instituti,1951 nesolutonate de care autoritatile publice locale ca entitati detin?toare ale bunurilor.


M.O.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.