Anul 2020 a adus Americii evenimente neașteptate (1)

Primul, în ianuarie 2020, când a apărut virusul chinezesc, virus care, răspândindu‑se, a condus la o pandemie mondială, distrugând cea mai performantă economie, economia americană, chiar în anul alegerilor. Ca urmare, China a devenit o problemă majoră în politica externă a SUA.
Al doilea, la 25 mai 2020, când George Floyd, un afro‑american, a fost ucis de un polițist alb. Acest eveniment nedorit a fost imediat speculat de grupări și organizații marxiste ca ANTIFA (Anti‑Fascism) sau Black Lives Matter Global Network Foundation (BLM).
Acestea au inițiat proteste fără precedent, dar numai în orașele statelor cu guvernatori și primari ai Partidului Democrat, partid infiltrat de stânga radicală.
Violențele îndelungate s‑au soldat cu distrugeri de magazine, de statui ale personalităților legate de istoria sclaviei, s‑au soldat cu morți și răniți. Mai mult, s‑a solicitat fie reducerea bugetului poliției, fie, în anumite locuri, desființarea ei totală.
Acest articol va aborda ambele probleme, probleme care au un liant între ele: influența comunistă. Aceasta stă, pe de o parte, la baza amenințării pe care China o proferează la adresa Americii, iar pe de altă parte, stă la baza protestelor tinerilor legate de educația privind rescrierea istoriei sclaviei prin Proiectul 1619, proiect marcat de rasismul de rigoare.

* * *

Cu privire la prima problemă, cea privitoare la China, la 31 august 2020, la show‑ul Mariei Bartiromo, John Ratcliffe, directorul Serviciilor Naționale de Informații, a acuzat Congresul că a transmis informații inexacte, spunând: „Nu caut să minimalizez amenințarea rușilor, dar amenințarea Chinei este semnificativ mai mare, de fapt, cea mai mare amenințare pe care America o întâmpină.“ În continuare, el s‑a referit la felul în care China a ascuns proveniența virusului pentru a minimaliza acuzațiile împotriva ei și a adăugat: „China, nefiind un bun actor internațional, nu ar trebui să impună standarde internaționale în locul Statelor Unite.“
Și a informat: „China s‑a infiltrat în multe niveluri ale guvernului SUA – local, statal și federal –, ruinând economia în districtele unde membrii Congresului susțin politici de orientare chinezească sau se opun celor ale administrației (Trump), administrație care rezistă ofensivei politicii chinezești. O situație care ar trebui să‑l preocupe pe fiecare american.“
Ratcliffe nu a minimalizat amenințarea Rusiei, dar, acolo, V. Putin are alte mari probleme:
1) cu economia stagnantă;
2) cu populația rusă care îl susține pe Aleksei Navalnîi, guvernatorul regiunii Habarovsk, un fel de lider al acțiunii anticorupție pe țară, acțiune neasumată de vreun partid. Acesta a supraviețuit otrăvirii cu Noviciok, aflându‑se într‑un spital din Berlin, de unde, la 15 septembrie, a făcut prima postare pe Instagram, postare care a avut 1 milion de reacții. Putin mai are și problema Republicii Belarus, cu care Rusia împărtășește o „stare de uniune“ și unde populația s‑a răsculat împotriva dictatorului totalitar Aleksandr Lukașenko.
Ratcliffe a relevat politica reală pe care o face China. Ca urmare, se pun întrebările:
Cum de a ajuns China, în anul 2020, să vrea să impună standarde internaționale în locul Americii?
Cum a ajuns China să se infiltreze în guvernul SUA?
Cum a ajuns China să ruineze economia americană?
Răspunsul îl găsim studiind relația Americii cu China începând cu anul 1970, când, în mod perfid, premierii chinezi i‑au dezinformat și derutat pe președinții SUA, cerându‑le ajutor economic și tehnic. Președinții americani au interpretat că, astfel, China va evolua spre o mai mare libertate și spre respect pentru domnia legii, dar s‑au înșelat.
Toate avantajele create Chinei de către SUA nu au făcut altceva decât să întărească interesul exclusiv național chinez, interes rămas profund și în totalitate comunist. Totodată, este ușor de sesizat și ignoranța președinților americani față de mentalitatea comunistă, ignoranță perpetuată și grație informațiilor incorecte și imprecise transmise de Central Intelligence Agency (CIA).
Situația s‑a schimbat după 1989, deci cu 30 de ani în urmă, odată cu încheierea ciclului președinților americani care au fost preocupați de suveranitatea Americii. Pe vremea lor, SUA erau singura superputere cu o economie de sistem capitalist, cu o armată și o prezență morală mondială indiscutabile. Măreția și importanța internațională a Americii nu puteau fi contestate. Cei șapte președinți preocupați de suveranitatea Americii (Truman, Eisenhower, Kennedy, Johnson, Nixon, Ford și Reagan, nu și Carter) au fost urmați de patru președinți (H. Bush, W. Clinton, W. Bush și B. Obama) care au înclinat spre politici diferite, abordând totul din perspectiva progresismului și globalismului. În acest timp, China a devenit o forță redutabilă, un mare competitor economic, comercial, militar și cibernetic, așa cum am arătat în eseul meu, Rolul trecutului asupra prezentului (Curtea Veche Publishing, 2020).
Politica progresistă este deschisă reformelor, tolerantă, lipsită de prejudecăți, cu o exprimare agresiv „corectă politic“. Este un fel de emancipare față de trecut, o idee flexibilă mai receptivă la influența mișcării de stânga radicale marxist‑comuniste, cea care a ajuns să domine chiar Partidul Democrat.
Globalismul constă într‑o cooperare internațională, fie ea comercială și tehnică, fie de afaceri. Acest tip de cooperare este descris de profesorul Silviu Neguț (Geopolitica, Meteor Press, 2017) ca fiind un sistem unic de cooperare între piețele de pe toate continentele, piețe care interacționează între ele. Astfel, producția devine transfrontalieră, creditul devine internațional, iar piața se globalizează, devenind prielnică unui proces tehnologic inimaginabil. Accentul este pus pe capacitatea mobilității informațiilor și a capitalului de a reacționa instantaneu. În plus, odată cu formarea societăților multinaționale sau transnaționale, președinții de care discutăm au oferit noi strategii globale de afaceri prin alianțe și cooperări internaționale.
Dar, pe de altă parte, Silviu Neguț susține părerea lui Francis Fukuyama: politica mondială nu a ajutat țările implicate, tendința globalizării fiind aceea de a slăbi statalitatea, suveranitatea menținându‑se în baza ideii de competiție între state. Ca urmare, globalizarea este în conflict cu ideea de suveranitate, deoarece ea elimină sau minimalizează competiția. Altfel spus, dezvoltarea economiei globale erodează autonomia statelor suverane.
Progresismul și globalismul au fost sprijinite cu precădere de către cei patru președinți pe care i‑am enumerat anterior.
Primul, Herbert Bush (1989–1992), a cărui atracție către globalism provine din educația primită la Yale University, unde a făcut parte din Ordinul Skull & Bones, înființat în 1832 și special creat pentru constituirea unei elite menite a juca un rol de control asupra omenirii. Ordinul, fiind extrem de secret, prevede ritualuri de inițiere la primirea membrilor și se pare că ar fi controlat sau controlează CIA. Astfel, nu este de mirare că H. Bush a fost director CIA, ambasador SUA la ONU și în China, cât și faptul că o ședință de inițiere din 1991 a avut loc chiar la Casa Albă în timpul mandatului său. Datorită influenței Ordinului Skull & Bones, Bush a susținut în 1990, sub auspiciile ONU, mișcarea globală The New World Order (Noua Ordine Mondială), care a proclamat pacea universală imediat după încheierea Războiului Rece, fără să țină seama că pune la un loc toate țările pe picior de egalitate istorică, adică cele comunist‑asupritoare, ca Rusia și China, cu cele asuprite. Cu toate că el a moștenit de la Ronald Reagan o economie și o armată puternice, deci având prestanța adevăratei și unicei superputeri, Bush nu a încercat să inițieze schimbări în bine în fostele țări‑satelit, către democrație și economie de piață. Pe de altă parte, concomitent, el i‑a ajutat comercial și financiar pe foștii comuniști din Rusia (Gorbaciov) și China (Deng Xiaoping). În plus, tot fără a impune reforme în Europa de Est în 1991, Bush a semnat Carta pentru Noua Europă. Și, fiind optimist cu privire la dezvoltarea tehnologiei, tot în 1991, a declarat că vremea informațiilor transmise în timp real poate deveni una eliberatoare datorită răspândirii valorilor progresiste. Acest președinte a fost mult mai preocupat de globalismul relațiilor internaționale și al progresismului digital decât de încercarea de a reforma comunismul și a‑l aduce în parametrii valorilor occidentale. De asemenea, el nu a manifestat niciun interes pentru promovarea competiției Americii față de comunismul chinez, care a rămas intact.
Fiul său, președintele W. Bush, și el membru al Ordinului Skull & Bones, având idei globale și progresiste, a aprobat legi pro‑birocrație, deci pentru un guvern supradimensionat, ceea ce a fost în dauna economiei naționale. W. Bush a continuat să sprijine comerțul cu China și a susținut o relație prietenoasă cu Putin.
Bill Clinton (1993–2000) a aplicat o politică progresistă în plan intern, lăsând organizația de stânga ACORN să activeze în vederea măririi ipotecilor riscante. Favorizând comunicarea digitală, el a crezut că aceasta va contribui la răspândirea libertății globale. Fiind prieten cu George Soros, a reușit să‑și înmulțească organizațiile și să formeze o asociație de miliardari cu vederi globale de stânga. Bill Clinton a ajutat economic Rusia și tehnologic și comercial China. A propus Organizației Mondiale a Comerțului, OMC, primirea Chinei ca membră permanentă. În plus, a permis Chinei intrarea în afacerile industriei sateliților din SUA. Nici H. Bush și nici B. Clinton nu au fost preocupați de menținerea supremației militare a Americii.
Președintele B. Obama (2009–2016), având idei marxist‑rasist‑progresiste de identitate socială și jonglând cu ideile anticapitaliste (distribuirea averilor), încă de la preluarea puterii a declarat că va da un alt curs istoriei americane, cu totul altul decât cel consfințit de Părinții Fondatori ai SUA. Și el a favorizat globalizarea și chiar a căutat să minimalizeze importanța suveranității Americii, continuând aceeași politică față de Rusia și față de China, deci menținând o economie anemică și o armată neglijată. În plus, a determinat, prin intermediul școlilor și universităților, redeschiderea problemei rasismului.
Globalismul celor doi Bush și progresismul lui Clinton, ambele infiltrate de marxism‑comunismul cu revenire la rasism al lui Obama, au subminat suveranitatea și supremația Americii. Acești președinți nu au ținut seama de energia, libertatea și geniul individual al cetățeanului american în competiție cu alte națiuni de pe mapamond.

* * *

După cum a spus și Fukuyama, globalismul a slăbit și a erodat autonomia statului, de aceeași părere fiind și Nadia Schadlow de la Hudson Institute și consilier pe probleme de securitate națională. Ea a scris în revista Foreign Affairs, numărul din septembrie–octombrie 2020, că nu pot fi trecute cu vederea consecințele neîmplinirii promisiunilor guvernării globale. Lăudabile au fost doar performanțele tehnologice referitoare la viteza comunicațiilor, care sunt vitale în cazul nevoii de a răspunde prompt în cazul amenințărilor la adresa siguranței unei țări sau în cazul extinderii influenței ei.
De fapt, populația americană a realizat că globalizarea și comerțul liberalizat nu au adus ceea ce s‑a așteptat privind bunurile mai ieftine, locurile de muncă mai bune sau o dezvoltare a serviciilor industriale. S‑a realizat că globalizarea fura locurile de muncă, iar capitalul investit lua drumul străinătății.
Din cauza acestei situații, în alegerile din 2016, populația l‑a ales pe Donald Trump, cu doctrinele sale „America First“ și „Make America Great Again“ (MAGA). El este un patriot, dorind ca țara sa să fie mereu prima în orice competiție. Evident, a schimbat politica față de China, implicându‑se în lupta de a readuce supremația Americii pe plan mondial, astfel contracarând liberal‑globaliștii, numiți și „iluminații“. Și, în ciuda abuzurilor colective ale forțelor interne, ale the deep state, adică din partea guvernului paralel și a stângii radicale progresiste, Trump a reușit în patru ani să ridice economia la cel mai înalt nivel și s‑o și aducă în favoarea afro‑americanilor și latino‑americanilor.
Datorită acestui salt superior, chiar și după paguba cauzată de virusul chinezesc, economia a început să revină în forță.
Va urma

Simona Vrabiescu-Kleckner,

NOTA
Dna Simona Vrabiescu-Kleckner, refugiată în Statele Unite din anii 60, fosta șefă a Bibliotecii juridice a ONU, fosta directoare a Bibliotecii Curții de Comerț Internațional al USA și autoare de memorii și analize politice realizezâază această nouă analiza despre cum vede situația din ajunul alegerilor din SUA. Îi mulțumim pentru trimitere.

Share on Facebook

Tweet

Follow us