Anton Anton este noul Ministru al Educatiei

Anton Anton este noul Ministru al Educatiei

0 77

In cursul zilei de marti, presedintele Traian Basescu a semnat decretul de revocare din functia de ministru al Educatiei a lui Cristian Adomnitei.
In locul acestuia a fost numit Anton Anton, presedintele Autoritatii Nationale pentru Cercetare si Stiinta. Ceremonia de depunere a juramantului de catre noul ministru al Educatiei va avea loc dupa publicarea in Monitorul Oficial a decretului de numire a acestuia.
Anton Anton s-a nascut la Timisoara, pe 22 Decembrie 1949. Este inginer, vorbeste patru limbi straine si are patru brevete de inventie. Domnia sa este si prorector la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti si specialist recunoscut in inginerie urbana si hidraulica. A desfasurat in ultimul deceniu activitati in organizarea cercetarii stiintifice si este membru al Partidului National Liberal din anul 1996, neconsiderandu-se insa un om politic, dupa cum declara.
In ce priveste noul mandat? “In doua luni, cate au mai ramas din mandat, nu poti face decat lucruri corecte”.
Conform unui comunicat al Guvernului, Cristian Adomnitei a fost revocat din functia de ministru al Educatiei din cauza votului exprimat in Parlament in favoarea majorarii cu 50% a salariilor pentru cadrele didactice si pentru ca nu a tinut cont de punctul de vedere negativ al Guvernului, precum si de observatiile Ministerului de Finante transmise inainte de dezbaterile din plen. Executivul a aratat totodata ca revocarea lui Adomnitei reprezinta un avertisment pentru secretarii de stat din Ministerul Educatiei care au gestionat defectuos aceasta problema.

Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.