ANTI-ROMÂNISMUL CA POLITICĂ impotriva ROMANIEI ! (I)

ANTI-ROMÂNISMUL CA POLITICĂ impotriva ROMANIEI ! (I)

0 385
Anti-românismul, adică adversitatea sistematică față de interesele națiunii române, este un fenomen care de ceva vreme produce politici și strategii de stat. Nu mai este de mult o atitudine subiectivă, a unor indivizi izolaţi, marcați de incidente din propria biografie, prin care își motivează adversitatea față de comunitatea românească. Anti-românismul a devenit un fenomen care produce politici şi strategii de stat. De acest adevăr trist și jenant trebuie să se pătrundă mintea fiecărui politician, a oricărui tînăr care încearcă să priceapă trecutul românesc și să imagineze viitorul nostru. Combaterea și contracararea anti-semitismului trebuie să intre în preocupările curente ale fiecărui cetățean lucid, conștient de statutul său, de menirea sa.
Dar si a serviciilor de specialitate! Grija cea mai mare trebuie arătată faţă de anti-românismul instituţionalizat, care generează strategii complexe, bine susţinute financiar şi logistic, menite să submineze interesele de orice fel ale românilor, ale statului român. În spatele acestor strategii se află grupuri de interese atât din interiorul Ţării, cât şi din afara României. Identificarea şi contracararea acestor grupuri nu poate fi lăsată numai în sarcina instituţiilor statului specializate în acest sens. Acţiunea politică, a partidelor, a liderilor politici, a organizaţiilor non guvernamentale, a persoanelor particulare, a liderilor de opinie, poate fi mai eficientă în multe cazuri.E timpul să elaborăm strategie naţională de combatere şi contracarare a anti-românismului. O asemenea strategie publica lipseşte în momentul de faţă, dintr-un motiv pe care trebuie să-l conştientizăm cu maximă seriozitate, în regim de urgență: în decembrie 1989 în România au fost „implementate” radacinile unor regimuri de guvernare anti-românească. Acest fenomen  anti-românesc s-a stato guvernează şi azi.
Combaterea anti-românismului trebuie să înceapă prin demascarea caracterului anti-national, trădător de Ţară şi de Neam, al guvernărilor de care am avut parte după 1990, inclusiv al prestaţiei anturajului apropiat al celor trei preşedinţi. Nu trebuie urmărită neapărat vinovăţia penală a celor acuzaţi. Mulţi dintre ei au participat la ruinarea Ţării din prostie şi incompetenţă, din lăcomie sau şantajaţi. Mai importantă decât stabilirea vinovăţiei este trecerea celor implicaţi pe o linie moartă a vieţii noastre publice, punerea lor în situaţia de a nu mai putea face rău cuiva. Combaterea anti-românismului nu trebuie să producă victime nevinovate.
A scoate pe cineva din funcţii de decizie, de guvernare, de răspundere politică, pentru vina sau suspiciunea întemeiată de a fi participat la realizarea unor proiecte şi politici anti-româneşti este un gest de legitimă apărare a societăţii româneşti.  Numai aplicarea unor sancţiuni penale poate genera asemenea situaţii.  Felul cum acestea vor aplica legea ţine strict de organizarea Justiţiei. Iar ca naționaliști ne dăm seama cât de imperios necesară este ca în România să funcționeze o justiție corectă și independentă.Problema poate cea mai grea este pusă de cei care contestă realitatea anti-românismului ca fenomen cu urmări grave în viaţa noastră de toate zilele.
Nu sunt puţini scepticii şi „realiştii, lucizii”, deseori ironici, care refuză pur şi simplu să ia seama la dovezile existenţei active a anti-românismului. Nu este deloc exclus, ba este chiar foarte logic – e vorba de logica răului!- ca în strategia anti-românismului să intre şi preocuparea de a combate şi descuraja… acţiunea de demascare a anti-românismului.
În acest sens, relatez din experienţa mea momentul când am descoperit cu stupoare că anti-românismul funcţionează ca strategie cu consecinţe dintre cele mai palpabile, la nivelul existenţei unor oameni nevinovaţi. Aveam cunoştinţă de anti-românismul, să zicem, al unor teorii istorice, susţinute de unii istorici împotriva bunului simţ şi a numeroase argumente istorice irefutabile.
Cazul, bunăoară, al istoricilor care contestă şi azi continuitatea şi vechimea noastră în Nordul Dunării. Aveam cunoştinţă şi chiar oarecare  compasiune  pentru acest soi de mercenariat, care se rezumă totuşi la lumea ideilor, a teoriilor istorice. S-a întâmplat însă ca imediat după 1990 să intru în posesia unor informaţii şocante cu privire la nivelul infestării cu Sida a copiilor din România.
Am aflat astfel că, la acea dată, aproape jumătate dintre copiii din Europa estica afectaţi de teribilul virus erau copii din România. Ca senator în legislatura 1992-96 am avut posibilitatea să adâncesc acest subiect, inclusiv prin sesizarea SRI-ului, dar şi prin discuţii cu specialişti, medici pediatri şi micro-biologi, care s-au sesizat şi din proprie iniţiativă au cercetat cauzele care au dus la această situaţie. Numărul mare de copii români bolnavi de Sida nu se putea explica prin deficienţele sistemului nostru sanitar, cu nimic mai rău decât cel din multe alte ţări europene, ca Ucraina, Bulgaria,Macedonia Ungaria, Serbia,Albania, să zicem.
Am aflat astfel, atât dintr-un raport al SRI nedat publicităţii, cât şi din comunicatul de presă al unui institut de farmaco-biologie din Iaşi, că îmbolnăvirea cu Sida a copiilor din România se produsese pe cale artificială,  printr-o acţiune criminală a unor persoane din Ţară, manevrate şi comandate din străinătate…care sa compromita si sa accelereze apropierea rasturnarii lui Ceausescu.
Am înţeles că nu era prea  greu, pentru procuratură, să identifice măcar în parte persoanele implicate în această acţiune criminală. Dezinteresul organelor de stat, sesizate de mine în acest scop, m-a pus cel mai mult pe gânduri. Ba mai mult, institutul din Iaşi, unde s-au desfăşurat cercetările amintite , a avut de suferit din partea autorităţilor. Ulterior, dovezile desfăşurării în România a unor ample scenarii şi strategii anti-româneşti s-au înmulţit. La fel şi dovezile că unii guvernanţi de după1990 erau şi sunt programaţi să nu reacţioneze faţă de aceste pericole, ci mai degrabă să le oculteze.
Discreditarea și compromiterea ideii naționale la români este o preocupare de…căpătâi a strategiilor anti-românești.  Sarcina aceasta a intrat pe lista de preocupări specifice a unor organizaţii non guvernamentale, de tipul GDS, care s-au bucurat de susţinerea autorităţilor, a  guvernelor ce s-au succedat după 1990. Nu întâmplător lista ONG-urilor „soros-iste”care primesc subvenţii si de la stat este secretă. Şi nu întâmplător printre aceste ONG-uri nu se află Uniunea Vatra Românească…
O mulţime de publicaţii asa-zis de dreapta au pus și ele umărul în acest sens. Pe faţă sau în mod disimulat, toate posturile TV şi Radio ,particulare,in numele democratiei cuvantului participă cu… harnicie bine sponsorizata , la discreditatea ideii naţionale.Cel mai mare rău îl fac acestei  idei tocmai acele organizaţii care se declară naţionale-patriotice, dar în fapt se folosesc de propaganda naţionalistă pentru a dobândi felurite avantaje materiale sau politice, Veleitari ai ideii naţionale, patri(h)oţii de după 1990 au ştiut să se strecoare la vârf în mai toate organizaţiile şi partidele politice cu program naţional, şi să profite din plin pentru a-şi făuri o frumoasă stare materială, eventual şi faima de luptători pentru cauza Neamului. Unii din liderii acestor organizaţii au fost infiltraţi si din afară în cadrul unor  diversiuni menite să discrediteze organizaţii şi partide naţionaliste.
 
Prof. dr. ION COJA
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.