ANAT – colaborare intre filialele din Romania si Republica Moldova

ANAT – colaborare intre filialele din Romania si Republica Moldova

0 162

ANAT Moldova doreste sa se reorienteze catre Romania atat in achizitionarea unor destinatii turistice exotice, cat si a celor de baza, a declarat presedintele ANAT Republica Moldova, Sevastian Botnari.
Consiliul Director al ANAT va incheia, joi, un protocol de colaborare pentru promovarea turismului cu asociatia omonima din Republica Moldova, cu prilejul ultimei sedinte din anul 2011.

Potrivit unui comunicat al ANAT Romania, protocolul va consacra actiuni comune ale celor doua asociatii de profil, in sensul promovarii conjugate a turismului din ambele tari. „Ne dorim ca acest prim pas in colaborarea stransa care incepe astazi sa fie unul istoric si sa nasca o colaborare fructuoasa intre asociatiile din cele doua tari. Republica Moldova poate fi un important exportator de servicii pentru piata turistica din Romania si este greu de crezut ca in lipsa unei cooperari interstatale aceste servicii pot progresa. ANAT Moldova doreste sa se reorienteze catre Romania atat in achizitionarea unor destinatii exotice, cat si a celor de baza. Printr-o colaborare stransa ne dorim sa faurim impreuna o piata puternica, in continua dezvoltare”, a declarat presedintele ANAT Republica Moldova, Sevastian Botnari.

La randul sau, presedintele ANAT Romania, Corina Martin, a afirmat ca se doreste intarirea eforturilor in directia unor strategii cat mai bune pentru promovarea imaginii turistice a celor doua tari, la scara internationala, dar si pentru consolidarea circulatiei turistice. „Ne dorim in primul rand sa impartasim fiecare din experienta dobandita si sa ne intarim eforturile in directia unor strategii cat mai bune pentru promovarea imaginii turistice a tarilor noastre la scara internationala si pentru consolidarea circulatiei turistice intre cele doua tari, prin participarea cu expertiza proprie fiecarei asociatii. Suntem onorati sa semnam astazi parteneriatul cu fratii si prietenii nostri din Moldova si sa stabilim primele campanii si oferte speciale ale anului 2012 impreuna”, a spus Corina Martin.

Consiliul Director al ANAT va mai lua in dezbatere si alte teme, printre care propunerile ANAT privind modificarea legislatiei cu privire la activitatea touroperatorilor si agentiilor de turism, in sensul cresterii protectiei turistilor si asigurarii unui mediu de afaceri concurential corect pe piata de profil, calendarul de targuri ANAT pentru 2012, precum si strategia privind activitatea ANAT pentru anul viitor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.