Adevăruri triste din spitalele României – Analiză realizată din exteriorul sistemului de Sănătate!
Medicul brașovean, Dan Grigorescu, a postat recent o analiză critică excepțională a sistemului de Sănătate din România, realizată, culmea!, de o jurnalistă, Carla Cristina Tănăsie, nu de un cadru medical, sau de un oficial al Ministerului Sănătății.
Metehnele și neajunsurile cronice ale instituțiilor medicale din România, dar și ale oamenilor ce trudesc zi lumină în Sănătate, ies la iveală pe măsură ce embargoul informațional este dezmembrat bucată cu bucată de chiar medicii români. Sau de jurnaliști, în cazul de față.
„Putem avea criterii obiective de “performanță” într-un sistem dezechilibrat și fragmentat, fără reguli clare?
Sau riscăm doar să formalizăm un model clientelar?
În România se discută intens despre plata medicilor în funcție de performanță.
Dar problema este lipsa performanței sau modul în care funcționează sistemul?Am vorbit cu mulți medici pe acest subiect.
Poate mai completați nu doar medicii, personalul medical, ci și pacienții.
Știm cu toții că astăzi pacientul nu merge la spital, ci la un medic.
Pacientul caută „medicul bun”, iar pentru asta începe să dea multe telefoane la cunoștințe.
Medicii ajung să „se lupte” pentru pacienți, iar distribuția cazurilor devine dezechilibrată.Rezultatul?
Unii medici sunt supraîncărcați, alții au puțini pacienți.
În acest context, o plată diferențiată nu corectează problema, ci o întărește.
Cei deja „căutați” vor avea și mai mulți pacienți și bonusuri mai mari, dacă am ajunge la plată pe performanță.
Cum este în alte sisteme?
– pacientul aparține spitalului, nu medicului
– cazurile sunt distribuite la nivel de secție-există liste de așteptare ale secției, nu ale medicului, ca în România
– managementul organizează activitatea.
– Plata este standardizată, iar eventualele bonusuri sunt limitate.
Situația reală din România este că:
– spitalele nu sunt finanțate corespunzător pe servicii
– tarifele sunt vechi, neactualizate
– peste 17 miliarde de lei merg pe salarii, fără legătură directă cu performanța spitalului-lipsesc mecanismele care să pună presiune pe organizare și eficiență, mecanisme care să permită “curățenia”.
Practic, înainte de criteriile de performanță, statul trebuie să rezolve mai întâi alte probleme.
Să plătească serviciile medicale la valoarea reală.
Spitalele să-și acopere salariile din aceste venituri, iar managementul să fie responsabil de organizare, adică manageri și șefi de secție competenți.
Asta ar forța adaptarea reală.
Unele spitale ar trebui cu siguranță să se reorganizeze.
Iar în urma acestei reorganizări, pacienții să vadă o schimbare reală în bine și să își recapete încrederea în sistemul de sănătate și să meargă la spital, nu să caute “medicul bun”.
În acest fel , medicul când pleacă acasă să nu mai fie sunat sau să sune la spital să vadă cum sunt pacienții lui.
Alte probleme ale sistemului de sănătate românesc:
– lipsa listelor de așteptare organizate la nivel de secție.
Sunt spitale care au sistem de programare pentru ambulatoriu de ex, dar care nu funcționează;
– transferurile între spitale depind de relații între medici, nu de reguli clare
– nu există un sistem real de comunicare între spitale
– lipsă de personal suport
– medicii fac și muncă administrativă.
Pe scurt, sistemul funcționează personalizat, nu instituțional.
Adică medicii, la rândul lor, au o rețea de medici la care trimit pacienții atunci când au nevoie.
Nu doar pacienții caută medici, ci și medicii.
În aceste condiții nu se poate construi un sistem corect de plată pe performanță.
Ar trebui să începem cu organizarea, finanțarea, regulile jocului și digitalizarea.
Este greu de realizat ce am scris, și nu știm câtă dorință există inclusiv din partea personalului medical pentru a schimba logica de funcționare a sistemului actual.
Dar cred că trebuie să vorbim mai mult despre drumul corect al reorganizării sistemului de Sănătate.” a postat Dan Grigorescu, preluând analiza jurnalistei menționate anterior.
Libiu Dan Mateescu
