Analiza Oxford Analytica: Semnele renasterii economice sunt greu de observat;

Analiza Oxford Analytica:
Semnele renasterii economice sunt greu de observat;

0 77

„Romanii din clasa de mijloc vad jocul politic ca un spectacol media vulgar, insa sunt prea apatici sa inlocuiasca partidele discreditate cu altele noi, care au o agenda ce-si propune rezolvarea problemelor”, sustine o analiza a prestigiosului think-thank britanic Oxford Analytica. Raportul „Sistemul ii exclude pe cei energetici si idealisti”, publicat joi, sustine ca Romania continua sa prezinte caracteristicile care au facut-o sa bata pasul pe loc la mult timp dupa rasturnarea comunismului, in 1989 iar milioanele de romani care detin valorile si energia pentru ca tara sa mearga intr-o directie mai buna „sunt de obicei exclusi de la putere si multi cred acum ca e mai bine sa plece decat sa traiasca intr-o tara care stagneaza”.

Iata cateva dintre cele mai importante afirmatii facute in studiul OXAN:
• un sistem juridic impartial este esential pentru ca politicile Uniunii Europene sa functioneze, iar cetatenii sa profite de oportunitatile oferite de apartenenta la Uniune. La aproape patru ani dupa ce Romania a devanit membru cu drepturi depline al UE, sperantele foarte mari ale unui impact catalitic asupra societatii si a economiei au fost spulberate;
• Romania continua sa prezinte caracteristicile care au facut-o sa bata pasul pe loc la mult timp dupa rasturnarea comunismului, in 1989. Blocurile politice nestatornice, ce urmaresc doar functii, domina scena politica. Nu exista proiecte pentru dezvoltare nationala sau programe competitive care sa fie prezentate electoratului. Alegatorii din clasa de mijloc vad jocul politic ca un spectacol media vulgar, insa sunt prea apatici sa inlocuiasca partidele discreditate cu altele noi, care au o agenda ce-si propune rezolvarea problemelor;
• in ciuda privatizarii radicale facute la presiunile UE si FMI, economia este inca legata de stat. O birocratie umflata reglementeaza minut cu minut activitatea economica. In perioadele de recesiune, afacerile mari si mici sunt dependente de mentinerea relatiilor cu oficialii binevoitori, in special la nivel local… Semnele renasterii economice sunt greu de observat;
• profesionisti talentati si bine-calificati emigreaza, dezamagiti de salariile mici si, deseori, de coruptie si nepotism. Multi dintre ei au ajuns la concluzia ca Romania va ramane la nesfarsit o tara prost guvernata, bazata pe retelele informale de putere si influenta, in care profesionialismul conteza putin pentru a avansa… Romania pare capabila sa ofere unui mici parti din cetatenii sai conditiile pentru a duce o viata normala, fara probleme de stres inacceptabile si privatiuni severe ocazionale. Circa o zecime din populatia de 21.5 milioane a emigrat in ultimii 20 de ani, iar aceasta rata pare sa sporeasca;
• Romania are unele din cele mai importante terenuri arabile din Europa, precum si peisaje naturale care ar putea sa fie baza unei industrii turistice infloritoare. Cu toate acestea, persoane din interiorul sistemului politic au manipulat un sistem de justitie opac, punand mana pe cateva din cele mai bune terenuri… In prezent, Romania importa cea mai mare parte a produselor agricole;
• principalul impact al integrarii in UE a fost acela de a deschide un vartej al competitiei intr-o tara care a esuat in incercarea de a-si moderniza institutiile de stat si economia. Calendarul UE pentru o transformare care sa-i permita Romaniei sa fie pe picioarele sale a fost nerealist de scurt… Faptul ca mare parte a modernizarii a fost declarativa este ilustrata de sistemul de justitie. Structurile destinate sa asigure independenta si eficienta judiciara… au fost sabotate de Parlament si de retelele judiciare corupte chiar inainte de aderarea la UE, in 2007;
• atat sistemul de santate, cat si de de educatie sunt devastate de coruptie si standardele in declin ale eficientei. Conditia deplorabila ale celor doua institutii nationale esentiale pentru mentinerea unor conditii de viata civilizate au contribuit la decizia multor tineri profesionisti sa plece din tara;
• tendinta majoritatii romanilor, incluzandu-i pe cei din clasa de mijloc, este de a evita statul cat mai mult posibil sau sa incerce sa-si gaseasca patroni care sa-i protejeze de lipsurile tot mai acute. Conducerea straina existenta in tara pana la obtinerea independentei …, urmata de o forma extrem de represiva de comunism dupa 1945, au lasat o urma extinsa de fatalism si slugarnicie in societatea romaneasca;
• in anii ’90, intelectuali si, in sens mai larg, societatea civila erau vazute ca forte ale modernizarii dar, cu cateva exceptii notabile, ei si-au pierdut imaginea independenta. Mogulii economici, care au beneficiat de vanzarile bunurilor de stat, facute in mod pripit si cateodata politizate, au cumparat tacerea multor intelectuali care, anterior, au protestat impotriva coruptiei. O presa locala vibranta a fost cumparata de moguli, cateodata cu radacini in perioada comunista, care au fost beneficiarii sefi ai procesului de privatizare… Cele mai vizionate posturi private de televiziune incearca sa discrediteze chiar si reformele prudente.
• singura institutie care se bucura de un prestigiu de necontestat este Biserica ortodoxa;
• milioane de romani detin valorile si energia pentru ca tara sa mearga intr-o directie mai buna. Ei sunt de obicei exclusi de la putere si multi cred acum ca e mai bine sa plece decat sa traiasca intr-o tara care stagneaza, unde reformele par din ce in ce mai iluzorii;

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.