Ana Maria Popescu, argint la Campionatul Mondial de scrimă!

Ana Maria Popescu, argint la Campionatul Mondial de scrimă!

0 134

Ana Maria Popescu (33 ani) a obţinut medalia de argint Campionatelor Mondiale de scrimă – proba de spadă, de la Wuxi (China). Sportiva din România a avut un parcurs perfect până în finală, dar în ultimul act a fost învinsă de italianca Mara Navarria cu 13-10. Rezultatul a venit la aproximativ 10 luni de la revenirea în activitate. În semifinala cu Courtney Hurley (SUA), sportiva de la CSA Steaua a reuşit în numai câteva secunde reuşind să revină de la 11-13 la 14-13. Ana Maria Popescu a obţinut al doilea rezultat major al carierei la individual, după argintul cucerit la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008. În marea finală, Ana Maria Popescu şi Mara Navarria au mers cap la cap până în ultimele două minute, când italianca a reuşit desprinderea. Adversara s-a impus cu 13-10, dar oricum performaţa campioanei olimpice cu echipa la JO din 2016 rămâne absolut fantastică. În urmă cu o lună, Ana Maria ocupa locul 6 la Europene.
Ana Maria Popescu avea șase medalii avea în istoria participărilor la Campionatele Mondiale până la ediţia din acest an: două de aur cucerite cu echipa în 2010 şi 2011, una de argint cu echipa în 2015 şi trei de bronz, două la individual în 2002 şi 2011 şi una cu echipa în 2013. Sportiva de la CSA Steaua are şi două medalii olimpice, un argint la invididual în 2008 şi un aur la Rio 2016. După ultima ediţie a Jocurilor Olimpice, sportiva şi-a anunţat retragerea din activitate, dar ea a revenit pe planşă în urmă cu aproximativ 10 luni.
O altă reprezentantă a României, Maria Udrea, a fost învinsă cu o tuşă de aur de Emse Szasz Kovacs (Ungaria) în optimile de finală.
D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.